Cu siguranţă te-ai întrebat cât de aproape suntem de o nouă carantină. Ei bine, trebuie să ştii că, deocamdată, nu avem indicii de infecţie atât de ridicaţi. Şi asta o spune un medic infecţionist, Andreea Moldovan. Cu toate acestea, nu suntem departe de un val 2. Totuşi, prevenţia rămâne literă de lege. Şi Nelu Tătaru e de aceeaşi părere. El nu se aşteaptă la un lockdown şi ne sfătuieşte să respectăm măsurile de prevenţie.
Klaus Iohannis a avertizat, însă, că nu va ezita să declare din nou stare de urgenţă, dacă trendul infecţiilor se menţine ascendent.
„Ne putem aştepta, pentru că va fi acea suprapunere cu virozele de toamnă-iarnă, care vor scădea în plus imunitatea. Şi atunci, fiind expunere comunitară importantă şi nişte măsuri de prevenţie care nu se aplică foarte corect şi nu de către toată lumea, ne aşteptăm ca numărul de cazuri să crească. Da, mă aştept să vină un al doilea val. Mi-e greu să estimez când anume. Foarte probabil că undeva prin lunile noiembrie, decembrie, ianuarie”, este de părere Andreea Moldovan, medic infecţionist.
„Respectând aceste norme, avem o menţinere în platou, în jurul a 1.500 de cazuri pe zi, urmând ca în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce trece această lună de foc, să putem să ne gândim şi la o pantă descendentă. Dacă nu respectăm acele lucruri, vom vedea o creştere la 2.000 de cazuri pe zi şi atunci vom vedea cum trepidează unităţile de primiri urgenţe şi terapie intensivă”, spune Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.