- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.10.2011, 12:03)
- Miruna Badea ,
CONFERINŢĂ MEDIAFAX - Cioloş: Securitatea alimentară este o problemă a viitorului, nu a trecutului
Comisarul european Dacian Cioloş a declarat, vineri, la conferinţa "Mediafax Talks about agriculture", că problema securităţii alimentare este una a viitorului, el apreciind că frica legată de insuficienţa alimentelor se regăseşte la rădăcina mişcărilor sociale şi a tulburărilor politice actuale.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX - Cioloş: Securitatea alimentară este o problemă a viitorului, nu a trecutului (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Chestiunea securităţii alimentare nu este o problemă a trecutului, aşa cum spun şi cred unii. Dimpotrivă, e o problemă a viitorului", a spus Cioloş.
El a precizat că unul dintre obiectivele sale este asigurarea securităţii alimentare. Comisarul a adăugat că la baza tulburărilor internaţionale se află inclusiv frica legată de insuficienţa alimentelor.
"Putem să ne uităm la ce se întâmplă la nivel internaţional, acolo unde există mişcări sociale, tulburări politice, undeva la rădăcină e şi problema fricii, a neîncrederii privind capacitatea de a asigura securitatea alimentară atât timp cât cererea creşte iar productivitatea stagnează de câţiva ani de zile", a spus Cioloş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile
Oficialul UE a mai spus că numărul agricultorilor în Uniune a scăzut. Cioloş a prezentat date potrivit cărora populaţia activă agricol reprezintă doar 3-4% din totalul populaţiei active. El a precizat că populaţia activă agricol se ocupă însă de două treimi din teritoriul european.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe