CONFERINŢA MEDIAFAX: Costurile sociale pentru cei cu epilepsie, de opt-nouă ori mai mari decât cheltuielile cu tratamentul

Epilepsia afectează toate categoriile de vârstă, însă semnificaţia ei etiologică este diferită, a spus profesor dr. Ovidiu Băjenaru.

"Din nefericire, curba aceasta creşte foarte mult după vârsta de 45-50 de ani, şi asta din cauza faptului că mulţi dintre pacienţii care au epilepsie la această vârstă, au epilepsie secundară unor altor patologii. Vreau să atrag atenţia asupra celor două categorii: epilepsia-boală primară şi epilepsiile secundare, cu care noi ne confruntăm foarte mult în clinica neurologică", a declarat profesorul Băjenaru, la conferinţa MEDIAFAX cu tema "Bolnavul cu epilepsie, de la integrarea socială la accesul la tehnici terapeutice noi".

Preşedintele Societăţii de Neurologie din România a atras atenţia asupra faptului că impactul economic este mult mai mare din punct de vedere social, dacă nu se asigură diagnostic şi tratament corect.

"Ceea ce numim costuri directe - şi din păcate noi ne uităm numai la astea - sunt de opt-nouă ori mai mici decât costurile indirecte, care sunt costurile sociale, şi de asta trebuie să ţinem seama. Dacă investim în pacient o sumă proporţional mai mică pentru a avea un diagnostic corect, un tratament corect, atunci avem şansa să reducem din aceste costuri sociale imense, care vizează reducerea orelor de muncă aducătore de venit nu numai pentru familia lui, dar şi pentru societate, pierderile salariale pe care le au pacienţii şi familiile lor şi care se reflectă la nivel social, şi care ar trebui să ne preocupe. Ele trebuie calculate pe termen lung, pentru că nu le putem calcula printr-o aritmetică simplă şi imediată. Dar la bolile cronice ar trebui să ne uităm întotdeauna la costurile indirecte", a mai spus profesorul Ovidiu Băjenaru.

El a subliniat că pe lângă costuri sunt şi multe aspecte psiho-sociale, dar şi cele legate de calitatea vieţii pacienţilor.

"Într-o societate normală, când vorbim despre o patologie, nu trebuie să vorbim numai de mortalitate sau supravieţuire. Noi trăim într-o societate în care ne interesează calitatea vieţii bolnavului. Din diverse studii care s-au făcut în lume, cam un sfert dintre pacienţii cu epilepsie nu au un loc de muncă, iar dintre cei care nu au aşa ceva, peste jumătate consideră că şomajul este o consecinţă directă a bolii. Să nu uităm că pentru mulţi boala începe în copilărie, de asta se spunea şi «boala copilului», ceea ce înseamnă că acel copil nediagnosticat şi netratat corect are complicaţii nu numai la vârsta respectivă", a mai spus Ovidiu Băjenaru.

Preşedintele Societăţii de Neurologie din România a adăugat că 54 la sută dintre persoanele cu epilepsie cuprinse într-o formă de învăţământ au spus că boala are efecte negative asupra performanţei şcolare, iar jumătate dintre pacienţi s-au declarat îngrijoraţi de problemele cognitive, care reprezintă una dintre problemele majore la orice vârstă.

"În medie, copiii cu epilepsie tind să fie în urmă cam cu un an în ce priveşte capacitatea de a citi şi, evident, sunt multe probleme legate de comportament. (...) Ceva mai mult de jumătate declară că au restricţii în activitatea fizică curentă şi aproape jumătate au dificultăţi de concentrare. Mai mult de o treime au îngrijorări în ce priveşte capacitatea de a avea copii sănătoşi. (...) Sunt probleme de cuplu foarte multe şi de feluri diferite. Aproape o cincime declară că sunt discriminaţi la locul de muncă", a mai spus profesorul Băjenaru.

Un alt aspect semnalat în cadrul conferinţei este faptul că unii dintre pacienţii cu epilepsie au risc de moarte neprevăzută şi se confruntă cu tulburari cognitive, depresie, leziuni fizice, disfuncţii endocrine, migrene şi tulburări de somn.

"Tulburările cognitive sunt cauzate de boala însăşi şi de numărul de crize. Cu cât sunt mai frecvente crizele, cu atât tulburările sunt mai mari, astfel că boala trebuie tratată pentru ca pacienţii să nu mai facă crize. Singurul obiectiv în acest tratament este ca pacientul să nu mai facă crize", a mai spus profesorul.

Ovidiu Băjenaru a explicat că la aceşti pacienţi creşte de două-trei ori riscul de deces din diverse motive, cum ar fi leziunile, accidentele, iar cinci la sută din rata anuală a urgenţelor din camera de gardă sunt cauzate de crizele epileptice.

O altă afecţiune care apare în cazul bolnavilor de epilepsie este depresia, până la 22 la sută dintre pacienţii depresivi putând ajunge la suicid.

Ovidiu Băjenaru a mai arătat că aproximativ 70 la sută dintre pacienţi pot răspunde la un tratament bine condus, care înseamnă diagnostic corect, aplicarea ghidului şi protocolului elaborat.

"Tratamentul este rigoarea de respectare a protocolului. Noi l-am adus la zi, dar nu l-am oficializat pentru că include şi medicamente noi. Treizeci la sută dintre pacienţi sunt rezistenţi la tratament", a mai spus profesorul Băjenaru.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi preşedintele CNAS, Gheorghe Radu Ţibichi, au discutat, la conferinţa MEDIAFAX, cu specialişti de top în neurologie şi decidenţi din administraţie şi din domeniul medical despre situaţia şi problemele bolnavului cu epilepsie.

Şase milioane de europeni şi peste 70 de milioane de oameni la nivel mondial suferă de epilepsie, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare neurologică gravă. Epilepsia poate să apară la orice vârstă, însă cel mai frecvent este diagnosticată fie la vârste foarte mici, fie după 65 de ani. Există şi un prag intermediar, în care epilepsia apare la oameni tineri, complicându-le astfel nu doar sănătatea, ci şi viaţa socio-profesională.

În România sunt luaţi în evidenţele medicilor aproximativ 200.000 de pacienţi cu epilepsie, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Specialiştii din ţara noastră estimează însă că numărul acestora ar fi mult mai mare, între 300.000 şi 500.000 de români suferind în realitate de epilepsie.