- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.10.2011, 11:20)
- Lucia Efrim ,
Video CONFERINŢĂ MEDIAFAX - Predoiu: CSM trebuie să facă mai repede ordine în sistemul judiciar şi în justiţie - VIDEO
Ministrul Cătălin Predoiu, a afirmat, la conferinţa Mediafax Talks, că o condiţie pentru ca forţa justiţiei să fie eficientă este eradicarea completă a corupţiei din sistemul judiciar, indiferent cât de înalta este, iar CSM trebuie să facă mai repede ordine în sistemul judiciar şi în justiţie.
Urmărește
499 afișări
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a subliniat faptul că o condiţie pentru ca forţa justiţiei să fie eficientă este eradicarea completă a corupţiei din sistemul judiciar, indiferent cât de înalta est, iar aceasta este sarcina sistemului însuşi, care trebuie să se auto-protejeze, prin Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin Inspecţia Judiciară, prin Parchet.
"Este adevărat, avem un minister numit al Justiţiei, deşi nu are nici un control asupra sistemului, şi un consiliu numit doar al Magistraturii, deşi deţine de drept şi de fapt toate frâiele sistemului judiciar şi ale Justiţiei. Conform atribuţiilor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este în fapt un Consiliul Superior al Magistraturii şi Justiţiei şi trebuie să facă mai repede ordine în sistemul judiciar şi în Justiţie!", a declarat Cătălin Predoiu, la conferinţa organizată de societatea de avocaţi "Ţuca Zbârcea & Asociaţii" şi Mediafax, la care participă peste 250 de persoane.
Demnitarul a precizat că CSM va dezbate şi probabil adoptă marţi propunerea de eliminare a pensiei de serviciu în cazurile în care magistraţii au fost condamnaţi definitiv pentru fapte comise în legătură cu serviciul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Este un mare pas înainte faţă de poziţia anterior exprimată la dezbaterea proiectului privind răspunderea disciplinară. Un alt pas ar fi continuarea demersului început prin petiţia celor 400 de judecători în 2010, sprijinită la acel moment de unii dintre actualii membri ai CSM", a arătat ministrul.
În opinia oficialului guvrnamental, implementarea codurilor depinde şi de modul în care aceste probleme sunt abordate de către sistemul judiciar.
"Cum spuneam, aplicarea lor reprezintă nu numai o provocare, ci şi o oportunitate pentru sistemul judiciar. Codurile pot avea efecte benefice asupra sistemului, dar activarea acestor efecte stă în primul rând în puterea magistraţilor şi a conducerii lor.", a conchis ministrul Justiţiei.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Mediafax organizează, marţi, conferinţa "Noutăţile introduse prin Codul Civil - Influenţa asupra mediului de afaceri", la Hotel Athénée Palace Hilton din Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe