CONFERINŢA ZF - Tiberiu Niţu: Din 2012, au fost 214 trimiteri în judecată pentru înşelăciuni cu cecuri

Niţu a vorbit despre practica judiciară în cazul infracţiunii de înşelăciune cu cecuri, la conferinţa "Utilizarea şi protecţia cecului ca instrument de plată", organizată marţi de Ziarul Financiar, la Banca Naţională a României.

Procurorul general a spus, în contextul criticării procurorilor pentru că nu ar reacţiona îndeajuns de ferm la comiterea de înşelăciuni cu cecuri, că au fost întocmite 214 rechizitorii de trimitere în judecată pentru această infracţiune, din 2012 şi până la 30 septembrie 2013, de către parchete din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) - nespecializate.

Niţu a arătat că, după cum a hotărât şi ICCJ, este necesar să fie întrunite toate condiţiile pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de înşelăciune, şi nu este suficient simplul fapt al refuzului de plată pe motiv de lipsă disponibil.

Potrivit deciziei instanţei supreme nr. 9/2005, "fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal".

Pe de altă parte, "dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea de emitere de cecuri fără a avea disponibil suficient la tras, prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului".

În cazul acestei din urmă infracţiuni, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii au la dispoziţie numai acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu şi acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, alăturată celei penale. Instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile, a mai arătat Niţu.

Folosirea filelor cec postdatate implică acceptarea posibilităţii de a nu exista disponibil în cont la data prezentării la unitatea bancară - în lipsa unor dovezi certe de comportament ilicit, simplul fapt al refuzului de plată pe motiv de lipsă disponibil nu demonstrează existenţa vinovăţiei.

ICCJ a mai arătat, prin decizia nr. 2040 din 12 iunie 2012 că, în cazul infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 3 şi 4 Cod penal, este necesar să se stabilească vinovăţia, care este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate.

Elemente faptice care, coroborate, pot demonstra existenţa intenţiei de inducere în eroare sunt: încheierea de contracte şi emiterea unor file cec fără acoperire după instituirea interdicţiei bancare de a emite cecuri, aspect cunoscut de către autor, necunoaşterea de către partea vătămată a interdicţiei bancare sau a lipsei disponibilului, folosirea de identităţi false, faptul că societăţile sunt special înfiinţate sau recent preluate prin cesiune, în scopul derulării de activităţi infracţionale cu instrumente de plată, părţile sociale sunt vândute imediat după comiterea faptei - se poate releva lipsa intenţiei de a continua desfăşurarea de activităţi economice, sumele aflate în cont sunt retrase cu diverse justificări ori transferate în alte conturi şi însuşite şi faptul că autorul continuă să încheie contracte şi să emită file cec în numele societăţii, cu toate că a cedat părţile sociale, fără a aduce la cunoştinţa partenerilor faptul că nu mai este administrator.

Totodată, a mai hotărât ICCJ, trebuie stabilită cunoaşterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii instrumentelor de plată şi dacă partea vătămată a cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu poate plăti sumele datorate, iar diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. Cercetarea judecătorească trebuie să mai clarifice dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase la încheierea contractului sau cu prilejul executării.

În concluzie, pentru a beneficia de protecţia penală instituită prin dispoziţiile art.215 alin.4 din Codul penal, este necesar să se dovedească intenţia directă a autorului de a nu plăti, în scopul producerii unei pagube beneficiarului cecului.