12:30
Potrivit sursei citate, în timp ce se deplasa către municipiul Slatina, în jurul orei 8:00, şoferul a adormit, vehiculul a părăsit carosabilul, s-a izbit de un capăt de pod şi s-a răsturnat în şanţ. Remorca acestuia a rămas pe şosea.
Conducătorul auto a scăpat nevătămat, însă autotrenul a suferit avarii grave.
La ora transmiterii ştirii, traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, alternativ, pe un singur fir, în ambele sensuri.
Lucrătorii Poliţiei Rutiere şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se află la faţa locului şi acţionează pentru eliberarea carosabilului.