Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut-o pe femeie, pe concubinul ei şi încă o persoană pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în formă continuată, complicitate la viol în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, complicitate la pornografie infantilă în formă continuată, trafic de minori în formă continuată şi corupere sexuală a minorilor.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada 2014 – 2018, inculpata D.R.A., sprijinită de către concubinul său, inculpatul M.O.Ş., în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetăţeni americani prin intermediul unei aplicaţii informatice, a întreţinut acte sexuale orale şi a efectuat acte de agresiune sexuală faţă de o minoră, în vârstă de 9 ani, la data săvârşirii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa”, conform unui comunicat de presă al DIICOT.
De asemenea, în perioada 2014 – 2018, femeia a efectuat mai multe acte de natură sexuală asupra unui minor, în vârstă de 10 ani, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetăţeni americani prin intermediul unei aplicaţii informatice, în schimbul unor sume de bani.
„La datele de 10 şi 11 decembrie, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 2 hard disk-uri, 3 laptop – uri, o tableta şi 5 telefoane mobile”, menţionează sursa citată.
Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.