Potrivit datelor furnizate de Dispeceratul Naţional Salvamont, riscul producerii unor avalanşe în acest week-end este unul însemnat în masivul Bucegi şi în masivul Făgăraş, la altitudini de peste 1 800 de metri. Conform sursei citate, pe o scară de la 1 la 5, riscul de avalanşe în zonele menţionate este cotat cu 3, iar la altitudini de sub 1 800 de metri riscul producerii de avalanşe în Bucegi şi Făgăraş este moderat, fiind cotat cu 2.
Reprezentanţii Salvamont au precizat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că sâmbătă, în jurul orelor prânzului, în munţi ningea, iar vizibilitatea era redusă.
În aceste condiţii salvamontiştii le reamintesc turiştilor că cele mai multe trasee montane sunt în continuare închise şi îi sfătuiesc pe aceştia să nu plece în drumeţii pe munte, iar dacă fac acest lucru să nu se depărteze de cabane.