Consilier judeţean din Alba găsit incompatibil de ANI, reclamat Parchetului

Un consilier judeţean din Alba a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate, întrucât era administrator şi cenzor la două firme, astfel că s-a dispus anularea contractelor încheiate de Consiliul Judeţean cu una dintre societăţi şi sesizarea Parchetului pentru conflict de interese.

Urmărește
7 afișări

Agenţia Naţională de Intergritate (ANI) informează, marţi, că a constatat încălcarea de către Eugen Popa, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Alba, a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, a regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, precum şi indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 253 indice 1 din Codul penal.

ANI s-a sesizat din oficiu în cazul lui Popa.

În urma evaluărilor, inspectorii au stabilit că Popa exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Consilier Judeţean în cadrul CJ Alba, iar în perioada 16 aprilie 2005-1 octombrie 2008, CJ Alba a încheiat mai multe contracte cu SC AITRANS SA Aiud şi SC MEDIA EVENIMENT SRL Aiud, societăţi în cadrul cărora consilierul a deţinut calitatea de asociat, administrator, acţionar şi cenzor.

Potrivit legii, consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi admninistrativ-teritoriale, nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte.

Popa exercită, începând cu anul 2004, calitatea de consilier judeţean, iar la SC MEDIA EVENIMENT a deţinut calitatea de asociat şi la SC AITRANS are calitatea de cenzor.

Popa ar fi încălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese în materie administrativă, prin participarea la deliberarea şi adoptarea de către Consiliul Judeţean Alba, în data de 26 iunie 2008, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Alba, a Hotărârii 150 privind aprobarea atribuirii pentru executare a serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în gestiune delegată către SC AITRANS SA Aiud, societate în care avea un interes patrimonial, ca urmare a calităţii de cenzor.

Astfel, ANI a dispus constatatea stării de incompatibilitate a lui Popa, iniţierea demersurilor în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

"Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective", mai spune ANI.

Agenţia a sesizat Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la posibila săvârşire Popa a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici