Consilierii CGMB nu au căzut de acord pe proiectul de concesionare a serviciilor pentru Lia Manoliu

Consilierii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) nu au căzut de acord în privinţa aprobării studiului de fundamentare şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi concesionării de servicii privind operarea şi mentenanţa Stadionului Naţional "Lia Manoliu".

Urmărește
9 afișări

Pe de altă parte, CGMB a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii valabilităţii Planul Urbanistic Zonal (PUZ) - Bulevardul Basarabia-Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", aflat la poziţia 35 de pe ordinea de zi a şedinţei de joi.

Pe poziţia numărul 4 s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi concesionării de servicii privind operarea şi mentenanţa Stadionului Naţional Lia Manoliu, care nu a trecut în şedinţa de joi a CGMB.

Potrivit expunerii de motive pentru aporbarea acestui proiect, Stadionul Naţional "Lia Manoliu" are multiple funcţiuni, putând fi folosit atât pentru competiţiile sportive, cât şi pentru organizarea unor evenimente culturale de anvergură, concerte, spectacole şi expoziţii.

Stadionul Naţional "Lia Manoliu" va fi un stadion ultramodern, dotat cu tehnologie de vârf. Va avea o capacitate de 55.000 locuri acoperite, o surpafaţă de joc care de asemenea va fi acoperită cu o structură retractabilă, spaţii tehnice, vestiare, săli de întreţinere sportivă destinate echipelor, dotări tehnice care să permită transmisii directe de calitate superioară, în întreaga lumea, săli de conferinţă, restaurante, spaţii comerciale şi parcări, se arată în actul publicat pe site-ul CGMB.

Ţinând cont de faptul că, Stadionul Naţional "Lia Manoliu" va găzdui finala UEFA Europa League 2012, precum şi competiţii de mare anvergură, a fost necesară modernizarea acestuia conform standardelor UEFA, în vedera acreditării stadionului, cât şi pentru gestionarea optimă a acestuia, mai notează sursa citată.

În opinia municipalităţii, acest lucru se va obţine printr-o serie de sisteme de asigurare a gestiunii optime a stadionului şi a unor sisteme de securitate şi de siguranţă.

"Pentru a putea realiza o gestionare optimă pe timpul exploatării, după punerea în funcţiune a acestui stadion deosebit de complex, administratorul trebuie să-şi constituie un «Concept de exploatare» operaţional şi financiar care să valorifice potenţialul stadionului din punct de vedere calitativ, cantitativ şi economic. Acest lucru presupune o bună cunoaştere de către administrator a obiectivului cu toate componentele sale funcţionale şi de exploatare, cunoaştere care trebuie capătată chiar din perioada de probă funcţională a întregului complex", explică municipalitatea.

Astfel, spune primarul Capitalei, rezultă necesitatea concesionării serviciilor pentru operarea şi mentenanţa Stadionului Naţional "Lia Manoliu", menite să asigure funcţionalitatea stadionului la standardele impuse de UEFA.

"Prin concesionarea serviciilor, operatorii economici au oportunitatea de a-şi utiliza cel mai bine cunoştinţele, experienţa şi ideile inovatoare, fiind prin urmare un element esenţial pentru obţinerea unui raport cost-beneficiu pozitiv. Finanţarea acestui proiect se va asigura prin procedurile specifice de concesiune de servicii", se arată în actul citat, supus spre aprobare joi.

Având în vedere scopul pentru care a fost reconstruit noul Stadion şi sumele semnificative alocate pentru finanţarea acestuia, în opinia municipalităţii, se impune ca exploatarea şi administrarea stadionului să se realizeze la cel mai înalt grad de eficienţă în vederea organizării fără întârziere a unor evenimente sportive şi artistice de referenţă, şi pentru crearea unui cadru favorabil amortizării investiţiei într-un termen cât mai scurt.

"În consecinţă, proiectul vizează atribuirea unui contract de concesiune a serviciilor de exploatare şi management a stadionului către un operator de reputaţie internaţională, care să asigure şi finanţarea costurilor legate de determinarea şi implementarea strategiei de operare a stadionului", arată sursa citată.

Părţile interesate în exploatarea eficientă a stadionului sunt autorităţile centrale şi locale, precum şi locuitorii municipiului Bucureşti şi poate chiar ceilalţi cetăţeni ai României.

Din punct de vedere al autorităţilor, există un interes major în a crea un cadrul proprice satisfacerii nevoilor de divertisment al locuitorilor şi, totodată, de a obţine venituri suplimentare la buget din taxe şi impozite.

Eficienţa în exploatare a stadionului asigură totodată şi un mijloc viabil de realizare a altor politici publice. "De exemplu, organizarea unor evenimente sportive importante (campionate de fotbal, atletism etc.) sau organizarea unor concerte ale unor formaţii de referinţe la nivel mondial, va atrage în mod ivariabil şi prezenţa unei mase importante de turişti din străinătate atraşi de asemenea manifestări sportive şi artistice", mai spune Primăria.

Municipalitatea susţine că se estimează că operatorul desemnat câştigător nu va avea profit înainte de anul al III-lea de începerea operării stadionului.

"Operatorul desemnat câştigător va plăti municipiului Bucureşti o redevenţă, a cărei valoare va fi negociată cu operatorul în cadrul contractului de concesiune de servicii publice", afirmă sursa citată.

Stadionul "Lia Manoliu" va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 vor fi la tribuna întâi. Etajul unu va fi destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea o capacitate de 35.450 de locuri. Accesul pe Stadionul "Lia Manoliu" se va face simultan prin 94 de căi de acces.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici