Într-un comunicat, Comandamentul Central al SUA a precizat că Maher al-Agal a fost ucis în atacul cu dronă din nord-vestul Siriei, iar un apropiat al acestuia a fost grav rănit, relatează Reuters.
„Această operaţiune a făcut obiectul unei planificări extinse pentru a se asigura executarea cu succes a acesteia. O analiză iniţială indică faptul că nu au existat victime civile”, se adaugă în comunicat.
Comandamentul a precizat că al-Agal a fost responsabil pentru dezvoltarea reţelelor ISIS în afara Irakului şi Siriei.
Uciderea ar fi o altă lovitură pentru eforturile grupului militant islamist de a se reorganiza ca forţă de gherilă după ce a pierdut mari porţiuni de teritoriu.
În februarie, liderul principal al Statului Islamic s-a aruncat în aer în timpul unui raid militar american în Siria.