Constanţa: Ambulanţă cu pacient, implicată într-un accident rutier. Două persoane, rănite uşor
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut pe bulevardul Tomis, în timp ce ambulanţa, care avea semnalele acustice şi vizuale pornite, transporta un pacient dinspre bulevardul Aurel Vlaicu către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Conform sursei citate, o şoferiţă care circula tot pe bulevardul Tomis, dar din sens opus, a încercat să facă un viraj la stânga, fără a se asigura, autoturismul acesteia lovind în plin ambulanţa.
În urma accidentului, atât pacienta aflată în autosanitară, cât şi asistenta din ambulanţă au suferit leziuni minore, fiind preluate de o altă autospecială, care le-a transportat la spital.