Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, accidentul s-a petrecut pe DN 22C, în zona localităţii constănţene Mihai Viteazu, cel mai probabil după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal.
În urma impactului, două persoane au murit şi cinci au fost rănite.
La locul accidentului se află mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, SMURD, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Poliţie.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul în zona unde s-a petrecut accidentul rutier este blocat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.