Constanţa: O femeie a fost rănită de o bucată de geam căzută de la un mall

Publicat: 24 10. 2011, 12:46
Actualizat: 09 11. 2012, 11:07

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, accidentul s-a petrecut duminică seară, la mall-ul aflat în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanţa.

Un geam de la un pasaj pietonal aflat la un etaj superior s-a desprins şi a căzut, lovind în cap o tânără în vârstă de 30 de an, care voia să intre într-un magazin. Femeia era împreună cu copilul ei de nouă luni, aflat într-un cărucior, care a scăpat fără nicio zgârietură.

În schimb, tânăra şi-a pierdut pentru câteva momente cunoştinţa, însă şi-a revenit în scurt timp. Ea a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut închis, dar nu a necesitat internare.

Ea a depus luni dimineaţă o plângere penală la Secţia 2 Poliţie Constanţa, iar în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare, cazul ar putea fi încadrat la vătămare corporală din culpă.

La rândul lor, şi reprezentaţii mall-ului respectiv au deschis o anchetă internă