Constanţa: Poliţist rănit, după ce autospeciala în misiune a fost lovită de alt autoturism

Publicat: 05 07. 2024, 22:06
Actualizat: 05 07. 2024, 22:08

Potrivit Poliţiei Constanţa, accidentul s-a produs în jurul orei 17.30.

Poliţiştii din cadrul Serviciul Siguranţa Rutieră au fost sesizaţi că la intersecţia străzilor Mangaliei cu Pandurului a avut loc un accident rutier între o autospecială de poliţie şi un autoturism din care a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei persoane.

„Din primele verificări efectuate, autospeciala de poliţie se deplasa pe Şoseaua Mangaliei, în regim prioritar, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar la intersecţie cu strada Pandurului a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din partea stângă a conducătorului autospecialei, la culoarea verde a semaforului electric în funcţiune. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a poliţistului care conducea autospeciala de poliţie”, transmite, vineri seara, Poliţia Constanţa.

Şoferii a fost testaţi cu aparatele din dotare pentru determinarea prezenţei alcoolului şi a drogurilor, rezultatele fiind negative.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.