Aparatura video de supraveghere a fost găsită într-o cameră a Hotelului Muntenia din Piteşti, de către un jurnalist de la televiziunea OTV Bucureşti, care se cazase acolo.
Jurnalistul spune că s-a cazat vineri noaptea la hotel, iar sâmbătă, în momentul în care a scos laptop-ul din priză a găsit sub comodă o cameră video de supraveghere al cărei obiectiv era acoperit cu o bandă de scotch. Obiectivul camerei era îndreptat spre pat. Imediat, jurnalistul a anunţat conducerea hotelului.
"Astăzi la prânz (n.r.- sâmbătă) mi-am luat laptopul de sub oglindă şi am observat lângă etajeră un dispozitiv micuţ, negru, cu trei cabluri. Cei de la poliţie mi-au spus că acea cameră nu era activă şi m-am liniştit într-un final", a declarat Doru Iuga.
În acest caz au fost sesizaţi şi poliţiştii, care au constatat că aparatura nu era conectată în momentul în care a fost descoperită.
"Am fost sesizaţi despre existenta unui dispozitiv de supraveghere în Hotelul Muntenia din Piteşti. Constatarea noastră în momentul de faţă este că această cameră video nu este activă în acest moment. Am ridicat obiectul respectiv şi vom stabli în laborator dacă ea totuşi funcţiona sau nu şi dacă era montată cu dedicaţie pentru o anumită persoană", a declarat agentul-şef principal Alexandru Rădulescu, de la Secţia de Poliţie nr. 1 din Piteşti.
Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că aparatura găsită în camera 227 din corpul de clădire cu patru etaje al hotelului era funcţională.
Conducerea Hotelului Muntenia din Piteşti a refuzat să comenteze acest caz.