Polițiștii anunță că au prins în flagrant trei cetățeni români, în timp ce unul dintre aceștia ar fi încercat să vândă mai multe opere de artă.
Cele 10 tablouri, din perioada renascentistă, secolul al XVII – lea, ar fi fost furate din Italia, în cursul anului 2024, și erau deținute într-o locație din municipiul Constanța.
Operele de artă ar fi fost evaluate de către autoritățile italiene la peste 150.000 de euro.
„În acest caz, la datele de 6 și 7 martie, au fost puse în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, activitățile investigative fiind în curs”, informează IGPR.