Constantin Boştină, la Interviurile lui Cristoiu: Ceauşescu nu poate fi scos din istorie. Perioada cât s-a aflat în fruntea României, mai mult fastă decât nefastă

Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu şi autorul volumului În ochiul ciclonului, povesteşte la Interviurile lui Cristoiu cum a ajuns să ocupe această funcţie şi explică din această perspectivă cum şi de ce s-a schimbat fostul preşedinte al României dintr-un personaj cu viziuni liberale într-un dictator.

Constantin Boştină afirmă că atunci, ca şi acum, liderii sunt rupţi de realitate, iar în cazul lui Ceauşescu, un factor agravant determinant a fost implicarea Elenei Ceauşescu în luarea deciziilor privind conducerea ţării.

Constantin Boştină mai spune că, indiferent de opiniile unora, Nicolae Ceauşescu va rămâne în istorie deoarece perioada cât a condus România, ca preşedinte şi secretar general al PCR, este mai mult fastă decât nefastă.

Fostul secretar personal al lui Ceauşecu descrie şi relaţia sa cu primul preşedinte posdecembrist, Ion Iliescu, înainte şi după 1989, şi cum acesta a încercat să-l coopteze în conducerea ţării după fuga lui Ceauşescu, deşi FSN nu se constituise. În acest context, Constantin Boştină afirmă că Ion Iliescu îi dăduse de înţeles încă din noiembrie 1989 că se va întâmpla ceva cu regimul lui Nicolae Ceauşescu.

Prezentăm principalele declaraţii ale lui Constantin Boştină, sâmbătă seara, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

Cum a ajuns secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu

Constantin Boştină: La încheierea activităţii la tineret, am fost invitat la o discuţie de către Nicolae Ceauşescu, să-mi spună că am încheiat activitatea la tineret şi că în baza experienţei dobândite ar fi mai multe propuneri pe care mi le face pentru a continua activitatea. Eu nu am fost entuziasmat de a continua activitatea pe tărâm politic, fiind în acelaşi timp cadru didactic la ASE, fiind înscris la doctorat, voiam să închei cu doctoratul. Totuşi, nu am putut să-l conving pe Nicolae Ceauşescu să ies din sfera politică, convingându-mă el pe mine, oferindu-mi diverse funcţii. În final, spunându-i că aş prefera dacă e să rămân, să rămân totuşi într-o activitate economică şi nu într-una politică, să-mi propună să fiu secretar personal al lui, în calitate de preşedinte al Republicii şi de secretar general al PCR. Şi, evident, şi aici nu am fost foarte foarte explicit de la început pentru că nu ştiam ce înseamnă această activitate. Şi mi-a explicat el: Vii şi lucrezi cu mine în sectorul economic pentru că văd că tu aici vrei să-ţi continui activitatea şi vom stabili pe parcurs cum şi în ce fel  te vei angaja în activitatea de secretar personal. Până atunci funcţia de secretar personal nu mai existase (...) Discuţia a fost în iunie şi am acceptat, bineînţeles, şi în iulie am plecat într-o vizită în Franţa.

Despre revolta studenţilor din 1968

Constantin Boştină: În decembrie 1968, eram preşedintele Asociaţei studenţilor din ASE. N-am simţit aproape nimic că se pregăteşte ceva. Ca, la un moment dat, să primesc un telefon de la un cadru didactic să vin la ASE pentru a discuta nişte probleme. Era director la căminele studenţeşti din Regie. Şi îmi spune: vezi, că se organizează nişte demonstraţii studenţeşti diseară, pleacă din Regie şi încercaţi să nu forţaţi nota cu studenţii şi să încercaţi să dialogaţi cu ei, ca lideri de studenţi. Şi, într-adevăr, s-au strâns, au plecat pe bulevardul 6 martie, au luat-o pe bulevardul Magheru cu ideea că mergem la ambasada URSS să demonstrăm împotriva intrării în Cehoslovacia. A fost pretextul declarat. Şi-atunci s-au strâns (...) şi au ajuns pe Kiseleff, la ambasada URSS, dar nu s-au manifestat agresiv. Au strigat nişte lozinci. Primisem consemn să fim foarte atenţi şi maleabili. Şi zic: hai să mergem acasă. O parte s-au dus acasă, o parte însă s-a regrupat şi au luat-o înapoi pe Bulevardul Magheru, au început să mai spargă câte o vitrină, au mai răsturnat câte o maşină şi au început să strige şi nemulţumiri. Erau nemulţumiri exclusiv sociale. Erau două chestiuni care, într-adevăr, creeau probleme în perioada aia. Prima, erau foarte puţine locuri în căminele studenţeşti şi a doua, bursele studenţeşti. Mijloacele de existenţă erau subţiri.

Constantin Boştină: A fost convocat activul, după ce se liniştiseră spiritele, şi ne-am trezit că a venit şi Ceauşescu să asculte şi el despre ce este vorba. Dar nu a fost de pe poziţia ce aţi făcut voi, de ce aţi făcut voi, ci ce vă nemulţumeşte pe voi. Era perioada liberală şi el trăia o chestiune de vârf. Şi fiecare spunea despre  ce este vorba, dar şi acolo nu s-au ridicat probleme de natură politică, tot de natură socială. S-au înfiinţat revistele studenţeşti, cluburile studenţeşti, prin modificarea Legii învăţământului, studenţii au avut reprezentanţi în consiliile profesorale şi senatele universitare, fără drept de vot, e adevărat. S-a câştigat foarte mult. Şi s-a deschis construcţia de cămine studenţeşti.s-au construit în următorii 2 ani aproape 30.000 de locuri în cămine, la Bucureşti, la Iaşi, la Timişoara, la Craiova.

De ce nu s-a salvat Ceauşescu în 1989

Constantin Boştină: Una era situaţia şi poziţia lui Ceauşescu în 1968, când era practic pe vârfurile deschiderii lui către a încerca o liberalizare în ansamblu în societate şi o deschidere către Occident. Condiţiile istorice de atunci îl avantajau foarte mult pe Ceauşescu şi el făcuse nişte mişcări care, şi pe cei din conducerea partidului, i-a lăsat puţin cu semne de întrebare. El venea cu foarte multe lucruri noi. Cu deschidere către liberalizare, cu deschidere către tineret. În 1989, Ceauşescu nu mai era nici măcar Ceauşescu din 70, chiar de la începutul lui 80, când l-am cunoscut eu foarte bine ca secretar personal al lui, nu mai era acelaşi. Era un om care deja nu mai găsea racordarea cu realitatea.

Constantin Boştină: Eu cred că două lucruri au fost. O dată ca sistem politic, şi menţinerea unui lider politic pe perioade foarte lungi nu este avantajos pentru societate pentru că îşi piere capacitatea şi abilitatea de a înţelege evoluţia fenomenelor, plus că apare beţia puterii, care îţi creează impresia că tu eşti fac totum. Şi doi, un lucru pe care el l-a sesizat, dar nu a ştiut cum să iasă din el, trecerea unei părţi din putere către către soţie, Elena Ceauşescu, care, în foarte multe situaţii intervenea. Chiar încercări de ai da peste cap gândirea, el, din motive pe care nu aş putea să le explic eu, de multe ori ceda, fie printr-o tăcere, şi-atunci ce zicea ea, aia se făcea, fie prin printr-o chestie soft, hai lasă că mai vedem, dar dacă mai vedem rămânea tot ca ea.

Constantin Boştină: Pentru mine cel mai şocant a fost în 1981, când am fost cu el la Congresul al 26-lea al PCUS. El a avut o discuţie despre care Gorbaciov nu vorbeşte. Şi când a fost aici în România.... nu a spus o vorbă. Dar la Congresul al 26-lea, în 1981, când el încă era cu concepţiile lui de renovare, Gorbaciov s-a ocupat de delegaţia română la Moscova (...) Practic, dialogul atunci a fost foarte dur cu Gorbaciov, Gorbaciov criticându-l pentru faptul că a liberalizat, critică sistemul socialist, el bătându-se că aşa trebuie să fie... Culmea e că după 1985 lucrurile s-au schimbat, Gorbaciov s-a deschis ca o floare, dar fără nişte petale şi el, pentru că şi el a avut greşelile lui, care se şi văd, şi Ceauşescu a început să strângă cât mai tare. El s-a simţit totuşi părăsit. El nu a înţeles, trebuia să ţină totuşi o anumită politică în continuare şi cu vestul.

Constantin Boştină: Se ocupa de valută de parcă era a lui, dar el nu avea un şfanţ în conturile lui. În afară de diurnă, că, într-adevăr, diurna din deplasarea în străinătate şi-o punea într-un cont personal. Venea şeful gospodăriei de partid şi raporta lună de lună cât îi venea din diurnă. Crescând şi nemulţumirea populară – se restrânsese posibilitatea de a satisface cerintele populaţiei, deşi în 1970 România era raiul pe pământ, toată lumea recunoştea- aveam 80 de sortimente de salam, veaneau să cumpere din ţările socialiste. Ei, s-a schimbat şi el nu a mai sesizat acest lucru, dar şi faptul că au început cei care îl informau să nu-l mai informeze corect. Anumite chestiuni le mai ştia. Îi spunea şi Nicuşor. Dar mai avea şi această chestiune. Pe noi, pe tineret, inclusiv când eram secretarul personal, îi ridicam anumite probleme, şi zicea: a, lasă că tu eşti prea tânăr, nu înţelegi. Dar după 2-3 zile mă chema şi şi mă întreba: ce-ai vrut să spui cu problema aia? Ia spune-o mai pe îndelete.

Despre marile probleme ale unui lider

Constantin Boştină: În opinia mea, şi atunci, şi acum, conducătorii nu-şi aleg şi nu-şi constituie o echipă ancorată în realităţile statului pe care îl conduc. Îşi fac o echipă pe anumite interese şi pe anumite afinităţi personale faţă de ceea ce ar putea să fie. Şi din acest punct de vedere unii dintre ei nu au cultura politică sau nu au practica socială, nereuşind să vină şi să convingă, fie nu se angajează şi problemele se acumulează, fie vin cu poziţii mărunte, minore pe care poate nici liderul nu le sesizează, zice: a, da, se străduieşte săracul, dar uite că o să reuşească. Din punctul ăsta de vedere e o chestiune foarte semnificativă în raporturile mele cu Ceauşescu. Deşi uneori mă bloca, ca să nu spun că mă plesnea, că şi asta era o practică, numai că aveam avantajul că ştiam foarte multe probleme de familie. Dacă la Ceauşescu te duceai cu o problemă şi intrai în dialog şi la a doua întrebare sau a treia nu aveai un răspuns convingător, te trimitea la plimbare şi făcea tot cum ştia el.

Constantin Boştină: Acum, eu i-am cunoscut şi am avut chiar dialog după 89, evident şi cu Iliescu, pentru că acceptasem să intru într-o anumită combinaţie, cu Emil Constantinescu chiar am avut discuţii mai dure, mai puţin cu Băsescu, şi cu Iohannis, nu discuţii directe, dar primul lucru, de când a ajuns preşedinte i-am transmis un mesaj public, scris, în revista Economistul despre ce aşteaptă românii de la un neamţ născut în România şi să nu dezamăgească (...) din păcate nu a convins, cel puţin până acum.

Constantin Boştină: După 89, excesiv interesele de partid au dus la promovarea unor oameni care nu se implică în probleme, uneori depăşesc interesele de partid, eu spun aşa, mai plastic, interesele de gaşcă, pentru că în acelaşi partid sunt grupări diferite. Şi în PSD, şi în PNL actual, în care se şi vede o luptă deschisă între grupările din partid, şi atunci liderul el însuşi e derutat, încearcă variante, dar le încearcă nereuşind. Pe vremea lui Ceauşescu acestă chestiune funcţiona prin faptul că era un grup de oameni, îi spuneau şi îi spuneau deschis, de care Ceauşescu, de cele mai multe ori ţinea seamă.

Cum a trăit Revoluţia din decembrie 89

Constantin Boştină: La 22 decembrie, în momentul în care au început mişcările masive în Bucureşti, imediat secretariatul judeţean de partid a plecat, eu am rămas în birou. Numai că eu simţisem câte ceva cu câteva zile înainte şi am scos din biblioteca din biroul meu toate cărţile cu Ceauşescu, tabloul lui Ceauşescu de deasupra şi aveam un tablou de Luchian. Când au intrat ăştia în birou la mine, eu eram acolo, le-am zis: veniţi, poftiţi, au întrebat unde sunt cărţile lui Ceauşescu să le dea foc. Păi uitaţi-vă. Păi, zice, nu sunt cu Ceauşescu. Păi nu sunt. Le scosesem. Şi se uită şi zice: dar unde-i portretul? Păi uite, am un tablou. Şi-au schimbat părerea. Au zis: bă, ăsta-i de-al nostru.

Constantin Boştină: Ion Iliescu m-a sunat, mi-a făcut legătura cu el Pârcălăbescu. Să vină Boştină, să vină Boştină la Bucureşti. N-am zis nimic, am tăcut. Uite noi aici facem asta, facem asta. Se comporta deja ca un om care avea planul bine făcut. Şi nu o spun eu, o spunea el. Şi e înregistrat. (...) Şi imediat, la nici o oră, mă sună din nou Pârcălăbescu. Uite, tovarăşul preşedinte... nu mai era Iliescu, deşi era directorul Editurii Tehnice, nu se constituise Frontul, se comporta ca un lider. Şi i-am zis lui Pârcălăbescu: ce, voi aveţi preşedinte acolo? Păi da, zice, tovarăşul Iliescu. I-am zis deschis: măi, nu vin. Nu ştiu ce vreţi să faceţi voi acolo şi nu vin.

Despre locul lui Nicolae Ceauşescu în istorie

Constantin Boştină: După părerea mea, Ceauşescu nu poate fi scos din istorie, indiferent ce s-ar spune. Şi să-l luăm pe Ţutea ca să nu vorbim... Ţuţea spune cine zice că pe vremea lui Ceauşescu s-a trăit rău sau că nu a fost ce trebuie să se gândească ce a fost înainte de venirea lui Ceauşescu, până în 1965, cum arăta România, şi să judece cum a evoluat până la un punct pe perioada lui Ceauşescu. O spune clar (...) Deci Ceauşescu nu poate fi scos din istorie. Aaa, că trebuie judecat şi apreciat cât mai corect posibil e un lucru foarte just. Eu spun şi în carte că mă frământă această problemă, dacă Ceauşescu a fost pentru România o personalitate fastă sau nefastă. Şi spun că perioada cât Ceauşescu s-a aflat în fruntea României şi ca secretar general de partid, şi ca preşedinte, a fost categoric mai mult fastă decât nefastă. Şi aşa ar fi trebuit după 89 să luăm ce este pozitiv şi să consolidăm, să dăm la o parte ce era negativ pentru că economia României, aproape jumătate, era racordată la piaţa externă.