Construcţia de locuinţe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea
Comisia parlamentară de anchetă privind utilizarea a 2% din veniturile din privatizare pentru construcţia de locuinţe sociale l-a audiat pe ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely, care a precizat că realizarea acestor locuinţe a început abia în ianuarie 2007, susţine Lia Ardelean.

Construcţia de locuinţe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea
Preşedintele Comisiei, Lia Ardelean (PC), a făcut, marţi, aceste precizări, arătând că Laszlo Borbely a spus, la audierile din comisie, că în perioada 2002-2003, sumele obţinute din privatizări au fost repartizate exclusiv pentru stingerea datoriei publice, iar între anii 2003 - 2006, banii au fost distribuiţi, tot printr-o ordonanţă de urgenţă, dar nu pentru construcţia de locuinţe sociale pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate.
Ardelean a mai spus că, în urma audierii ministrului Dezvoltării, comisia a ajuns la concluzia că abia anul trecut sumele prevăzute de legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au început să fie folosite pentru adevărata lor destinaţie.
Lia Ardelean a ţinut să precizeze că ministrul Dezvoltării a confirmat că a demarat construcţia de locuinţe sociale la presiunile constante pe care PC le-a făcut asupra Guvernului pentru a respecta legea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

