Potrivit SRI, bărbatul a ajuns în România în anul 2008, ca student al Univeristăţii Politehnice Bucureşti, unde a absolvit studii de licenţă şi masterat. Ulterior, a rămas legal în ţara noastră ca urmare a căsătoriei cu un cetăţean român, de care s-a separat însă în 2016, an în care a intrat în atenţia ofiţerilor de informaţii, fiind în proces de radicalizare şi existând informaţii de la partenerii exteri potrivit cărora făcea parte dintr-o grupare care asigura finanţare pentru organizaţia teroristă DAESH.
„B.O. s-a remarcat prin radicalizarea religioasă şi activităţi de propagandă în favoarea DAESH derulate în mediul virtual, susţinând supremaţia islamului şi incitând la jihad global. De asemenea, în cadrul cooperării derulate la nivelul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), au fost confirmate semnalările partenerilor externi cu privire la implicarea cetăţeanului tunisian în tranzacţii repetate pentru sprijinirea financiară a organizaţiei teroriste”, transmite SRI printr-un comunicat de presă.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea acestuia ca indezirabil pentru o perioadă de 10 ani, fiind luat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi îndepărtat din România.