Consumatorii români plătesc printre cele mai mici preţuri la energie şi gaze din Europa

România se află pe poziţia a şaptea în Europa, în clasamentul preţurilor plătite de consumatori pentru energie electrică şi gaze naturale, în condiţiile în care preţurile din zona central şi est europeană se menţin sub nivelul celor din Vest, potrivit datelor Eurostat.

Urmărește
41 afișări
Imaginea articolului Consumatorii români plătesc printre cele mai mici preţuri la energie şi gaze din Europa

Consumatorii români plătesc printre cele mai mici preţuri la energie şi gaze din Europa (Imagine: Mediafax Foto)

În România, preţul unui KWh de energie electrică era la 1 ianuarie 2008 de 0,0855 euro, în timp ce un gigajoule de energie termică costă 7,6 euro, valorile neincluzând taxele.

Potrivit analiştilor Reuters, consumatorii europeni vor suporta cheltuieli din ce în ce mai ridicate cu energia, pe fondul creşterii constante a costurilor din această industrie, la nivel global. Ţările din regiune vor fi nevoite să majoreze preţurile în următorii ani pentru a evita riscul apariţiei unor întreruperi în furnizarea de electricitate şi gaze.

Potrivit datelor Eurostat, cel mai mic preţ la electricitate este practicat de furnizorii din Bulgaria, unde un KWh costă 0,0547 euro, urmată de Letonia, cu 0,0583 euro/KWh, şi Estonia, cu 0,0635 euro/KWh.

La polul opus se află tarifele la energie electrică din Italia (0,1658 euro/KWh), Luxembourg (0,1509 euro/KWh) şi Irlanda (0,1465 euro/KWh).

În ceea ce priveşte gazele naturale, cele mai ieftine pieţe sunt Estonia (4,99 euro pentru un gigajoule de energie termică), Lituania şi Ungaria (5,96 euro/gigajoule).

Cele mai ridicate preţuri pentru energia termică se regăsesc în Suedia (15,08 euro/gigajoule), Irlanda (14,74 euro/gigajoule) şi Germania (13,97 euro/gigajoule).

Creşterea preţurilor în Europa Centrală şi de Est este necesară pentru a încuraja investiţiile în noi centrale electrice şi infrastructură pentru a susţine creşterea economică din regiune şi pentru a înlocui vechile unităţi de producţie din perioada comunistă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici