Consumul de bere a continuat să scadă în Germania şi în 2024. Sortimentele fără alcool sunt tot mai populare

Consumul de bere în Germania a continuat să scadă în Germania şi în 2024, păstrând tendinţa pe termen lung de scădere consumului pentru o ţară mult timp renumită pentru berea sa, potrivit Asociaţiei Berarii Germani.

Urmărește
148 afișări
Imaginea articolului Consumul de bere a continuat să scadă în Germania şi în 2024. Sortimentele fără alcool sunt tot mai populare

Cifrele finale ale vânzărilor pentru 2024 sunt aşteptate să fie chiar mai slabe decât cele din 2023, anul în care s-a înregistrat cel mai scăzut volum al vânzărilor de bere din ţară din ultimele decenii, cu doar 8,4 miliarde de litri, a declarat asociaţia, potrivit dpa.

Anunţul este surprinzător în condiţiile în care Germania a găzduit Campionatul European de Fotbal anul trecut, iar producătorii se aşteptau ca vânzările să crească.

Vânzările până în noiembrie au fost cu 2,1% sub cifrele din anul precedent. Cifrele finale pentru luna decembrie nu au fost încă centralizate.

Preşedintele Asociaţiei Berarii Germani, Christian Weber, a declarat că vremea nefavorabilă, inflaţia şi ezitarea consumatorilor sunt printre factorii care au contribuit la scăderea vânzărilor de bere.

Multe dintre cele aproximativ 1.500 de fabrici de bere din Germania şi-au pus speranţele în varietăţile fără alcool pentru a compensa scăderea vânzărilor de bere tradiţională.

Berea fără alcool este al treilea cel mai popular tip de bere din Germania, după pilsner şi helles.

Tendinţa către varietăţile non-alcoolice poate fi explicată parţial prin stilul de viaţă mai sănătos al multor persoane, în special în cazul tinerilor.

În plus, societatea îmbătrâneşte, ceea ce duce, în medie, la scăderea consumului de bere pe cap de locuitor.

Cifrele complete privind vânzările de bere în 2024 vor fi publicate de Oficiul Federal de Statistică din Germania în următoarele săptămâni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici