- Home
- Social
- ARAD, (18.09.2018, 19:30)
- Adriana Mit
Contabilul unei primării din Arad a fost dat dispărut din ziua în care a fost în control Curtea de Conturi
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, contabil la o primărie din judeţul Arad, a fost dat dispărut de familie. Acesta a venit la muncă dimineaţa şi a plecat cu câteva minute înainte să fie efectuat un control al Curţii de Conturi la primărie, iar de atunci e de negăsit.

Contabilul unei primării din Arad a fost dat dispărut din ziua în care a fost în control Curtea de Conturi
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, Dănuţ Blaguescu, în vârstă de 51 de ani, a fost dat dispărut de familie de pe raza localităţii Şiştarovăţ în data de 11 septembrie.
“Bărbatul are următoarele semnalmente: 1,70m, 65 de kg, păr blond, ochi albaştri. La data dispariţiei, bărbatul purta pantaloni de culoare închisă, tricou culoare gri cu dungi galbene, iar în picioare avea pantofi negri”, a informat IPJ Arad.
Pe de altă parte, viceprimarul comunei Şiştarovăţ, Andrei George Neda, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul, angajat ca şi contabil în cadrul instituţiei, ar fi plecat cu câteva minute înainte să fie efectuat un control al Curţii de Conturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
“A venit la lucru înainte de ora 08.00, iar în jurul orei 08.05 a plecat de la primărie. A lăsat pe birou cheile, telefonul personal. Nu are maşină, nu avea permis de conducere. În acea dimineaţă a fost şi un control al Curţii de Conturi la noi la primărie. Nu ştim să aibă niciun fel de nereguli în ceea ce ţine de activitatea primăriei”, a afirmat Andrei George Neda.
Conform reprezentanţilor IPJ Arad, persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la depistarea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe