- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.06.2012, 16:38)
- Valentin Anghel , Catalin Lupasteanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contestaţia lui Adrian Năstase, judecată pe 1 octombrie
Judecarea contestaţiei în anulare privind condamnarea lui Adrian Năstase a fost stabilită de instanţa supremă pentru 1 octombrie, însă avocaţii fostului premier au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor depune marţi o cerere de preschimbare a termenului.
Urmărește
1169 afișări
Adrian Năstase (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Instanţa supremă a stabilit, luni, ca acţiunea avocaţilor lui Năstase, depusă în aceeaşi zi, să fie judecată la 1 octombrie. Data a fost aleasă aleatoriu, prin programul de stabilire a termenelor al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Termenul fixat va fi însă contestat de apărătorii fostului premier.
Tot luni, Tribunalul Bucureşti a decis că solicitarea de amânare a executării pedepsei lui Adrian Năstase va fi judecată în 28 iunie, instanţa admiţând solicitarea avocaţilor fostului premier de preschimbare a termenului stabilit iniţial pentru 5 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Avocatul Ion Cazacu a declarat, luni, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".
Ion Cazacu a spus, la ieşirea de la instanţa supremă, că solicitarea a fost depusă şi înregistrată, urmând să fie stabilit un prim termen de judecată.
Avocatul a precizat că la acest moment cererea nu este motivată, fiind indicate judecătorilor doar temeiurile în baza cărora a fost făcută. El a arătat că motivele pe larg vor fi făcute şi depuse de avocaţi doar după ce instanţa supremă va redacta motivarea hotărârii definitive de condamnare a clientului său.
În opinia avocatului, termenul legal pentru motivarea acestei hotărâri este de 30 de zile.
Totodată, referitor la contestaţia în anulare,avocatul a arătat că aceasta este o cale extraordinară de atac, la care se poate apela doar în unele cazuri expres prevăzute de legea penală.
În acest caz, a menţionat avocatul, unul dintre motivele ce urmează a fi invocate este acela al intervenirii prescripţiei asupra răspunderii penale în cazul lui Năstase. Avocatul a arătat că, în opinia sa, termenul de prescripţie în cazul faptei pentru care a fost judecat Năstase este de şapte ani şi şase luni, precizând că nu înţelege cele peste opt luni de zile adăugate la perioada arătată de el de către judecătorii instanţei supreme.
Cazacu a mai spus că a fost depusă, săptămâna trecută, şi o cerere de amânare a executării pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, ulterior fiind solicitată preschimbarea termenului de judecată stabilit de instanţă, cerere la care urmează să primească un răspuns.
Avocatul a făcut referire şi la o contestaţie la executarea pedepsei în cazul lui Năstase, care a fost depusă de Corneliu Petre.
Cazacu a spus că apărarea lui Adrian Nătase nu-şi însuşeşte această acţiune, aceasta nefiind depusă la solicitarea familiei sau a avocaţilor. El a precizat că această acţiune este eronată în raport cu situaţia juridică actuală a lui Năstase.
Potrivit articolului 453, alineatul (1) din Codul de procedură penală (Cpp), executarea pedepsei închisorii poate fi amânată în următoarele cazuri: când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.
De asemenea, mai poate fi amânată atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult trei luni şi numai o singură dată.
Potrivit articolului 455 Cpp, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute de articolul 453 Cpp.
Pe de altă parte, articolul 386 Cpp prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare; c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de articolul 10 cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri judecătoreşti definitive pentru aceeaşi faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatiorie potrivit articolului 385 indice 14 şi 16.
Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe