- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.08.2012, 21:21)
- Valentin Anghel , Catalin Lupasteanu ,
Contestaţia senatorului Măgureanu faţă de interdicţia de a părăsi ţara, respinsă de instanţa supremă
Contestaţia senatorului Cezar Măgureanu împotriva ordonanţei prin care procurorii DIICOT i-au interzis să părăsească ţara, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, a fost respinsă, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Urmărește
481 afișări
Cezar Măgureanu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Procurorii DIICOT au prelungit recent interdicţia de părăsire a ţării în cazul lui Măgureanu, senatorul fiind cercetat în acest dosar pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar sunt cercetaţi, printre alţii, ginerele şi fiica senatorului.
Ulterior, Cezar Măgureanu a contestat la ICCJ ordonanţa de prelungire a măsurii preventive.
Instanţa supremă a amânat luni, pentru miercuri, dezbaterile privind cererea senatorului, din cauza unorContestaţia senatorului impedimente procedurale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Senatorului PSD de Giurgiu Cezar Mircea Măgureanu i-au fost prezentate învinuirile, în 26 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) aplicându-i ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de o lună.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus la data de 23 iulie 2012, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Cezar Mircea Măgureanu, senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. La data de 26 iulie, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea", anunţa DIICOT la acea vreme.
Senatorul Măgureanu a fost pus sub acuzare într-un dosar fără precedent privind fraudarea statului român cu 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.
În acest dosar, ginerele parlamentarului, Adrian Sorin Găzdac, a fost arestat preventiv.
Potrivit DIICOT, senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său sunt implicaţi într-o reţea de evazionişti, alături de Octavian Grecu, zis Butoane, de şefi din ANAF, de comisari ai Gărzii Financiare Centrale şi din Giurgiu şi ai Direcţiei Finanţelor Publice Giurgiu.
În perioada 2010 - 2012, spun procurorii, gruparea infracţională a produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.
Activitatea grupului infracţional a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA Bucureşti - reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucureşti - reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov - reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu - reprezentată de Sorin Adrian Găzdac şi Livia Ioana Găzdac, s-a precizat într-un comunicat de marţi al DIICOT.
Procurorii DIICOT spun că activitatea infracţională a acestora, toţi învinuiţi în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziţii în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiţă Penciu, toţi comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.
De asemenea, activitatea infracţională realizată în judeţul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis "Butoane", învinuit în dosar, au precizat procurorii.
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe