Potrivit lui Tutilescu, toate protocoalele dintre Poliţie şi reprezentanţii firmelor de pază sunt semnate de şeful unităţii, însă propunerile sunt avizate din punct de vedere legal de serviciul juridic şi propuse de un serviciu specializat.
În cazul incidentului din Plaza Mall, fostul şef al Poliţiei Capitalei Marian Tutilescu a precizat că el este cel care a dispus rezilierea unilaterală a contractului, la "3-4 zile după înregistrarea evenimentelor de la Plaza".
Tutilescu a explicat că în contractul încheiat cu firma BGS există o prevedere care permite rezilierea unilaterală atunci când sunt înregistrate elementele "utilizării excesive a forţei".
Acesta a mai spus că nu ştie de existenţa antrenamentelor comune între BGS şi forţele Serviciului Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (SPIR).
Poliţia Capitalei şi firma BGS aveau un acord de colaborare, care a fost anulat după incidentele ce au avut loc la sfârşitul lunii februarie, la mall-ul Plaza România, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.