Continuă traficul cu deşeuri prin România. Mii de kilograme de mărfuri toxice pentru mediu, încărcate în TIR-uri, la intrarea în ţară

Şase TIR-uri cu peste 100.000 de kilograme de deşeuri oprite să intre în Romania, prin Punctele de Trecere a Frontierei Borş şi Vărşand.

Urmărește
489 afișări
Imaginea articolului Continuă traficul cu deşeuri prin România. Mii de kilograme de mărfuri toxice pentru mediu, încărcate în TIR-uri, la intrarea în ţară

Deşeuri traficate Şase TIR-uri cu 100.000 de kilograme de deşeuri, oprite să intre în România

Potrivit Poliţiei de Frontieră, poliţiştii au oprit, pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea controlului şase TIR-uri conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii textile, plastic, carton şi haine second hand de la diferite societăţi comerciale din Italia, Belgia, Suedia, Germania şi Austria pentru firme din România.

A fost solicitat sprijinul reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că TIR-urile erau încărcate cu textile, plastic, carton şi haine second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege.

În total, erau transportate 100.950 de kilograme de deşeuri.

În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tir,
deşeuri,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici