Prima pagină » Social » Fostul ambasador al Statului Israel la Bucureşti a părăsit România

Fostul ambasador al Statului Israel la Bucureşti a părăsit România

Fostul ambasador al Statului Israel la Bucureşti a părăsit România
Gabriel Pecheanu
02 aug. 2022, 22:38, Social

„Mulţumesc România. La revedere”, a scris, pe Facebook, David Saranga.

El a postat o filmare de pe Aeroportul Opoteni, în timp ce se îndrepta spre avion.

Săptămâna trecută, Saranga a fost primit la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă, în cadrul vizitei de rămas-bun, efectuate cu ocazia încheierii mandatului în România

„Premierul Nicolae Ciucă i-a mulţumit ambasadorului Saranga pentru întreaga sa activitate la Bucureşti. Preluând mandatul într-o perioadă dificilă, acesta a reuşit, prin prezenţa şi activităţile sale inedite să schimbe lucrurile, să le reaşeze pe făgaşul normal şi să determine o apropiere şi simpatie unanimă faţă de sine şi de agenda sa în România. Ambasadorul David Saranga a remarcat că realizările au fost pe măsura aşteptărilor şi a relaţiei tradiţionale foarte bune între părţi. România este cotată de către Israel între primii trei parteneri în UE, tot astfel cum Israelul este pentru România cel mai important partener din Orientul Mijlociu. (…) Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a urat succes ambasadorului David Saranga în activitatea viitoare şi a exprimat încrederea că acesta va rămâne un apreciat al României în Israel, aşa cum îl recomandă toată activitatea desfăşurată în ţara noastră”, a informat Executivul.