Contribuţiile pentru emisii şi reciclare ambalaje vor finanţa construcţia de piste pentru biciclete

Operatorii responsabili pentru deşeurile de ambalaje vor plăti doi lei pe kilogram, iar cei de aeronave o sută de euro pe tona de dioxid de carbon emisă suplimentar în atmosferă, banii alimentând fondul de mediu, din acesta urmând să se finanţeze construcţia pistelor de biciclete şi împăduririle.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Contribuţiile pentru emisii şi reciclare ambalaje vor finanţa construcţia de piste pentru biciclete

Contribuţiile pentru emisii şi reciclare ambalaje vor finanţa construcţia de piste pentru biciclete (Imagine: Attila Szavuj/Mediafax Foto)

Decizia a fost luată prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Operatorii responsabili pentru deşeurile de ambalaje trebuie să plătească această contribuţie la Fondul de mediu pentru că trebuie îndeplinite unele obiective minime în ceea ce priveşte valorificarea, incinerarea şi recuperarea de energie prin reciclare globală, a declarat ministrul de resort, Laszlo Borbely.

Referitor la operatorii de aeronave, el a precizat că aceştia trebuie să plătească 100 de euro pe tona de dioxid de carbon în cazul în care nu restituie certificatele de emisie de gaze cu efect de seră corespunzătoare eliberării în atmosferă a acestora în anul anterior.

"Totodată, prin această ordonanţă putem finanţa programul de monitorizare a calităţii aerului. Sunt peste 140 de asemenea monitoare în toată ţara şi avem posibilitatea să finanţă funcţionarea lor din fondul de mediu", a spus ministrul.

Borbely a precizat că, potrivit noilor prevederi, din banii strânşi la acest fond, în 2011, se vor finanţa construcţia unor piste de biciclete, noi acţiuni de împădurire, închiderea şi ecologizarea unor bataluri.

"În 2010, am alocat 120 de milioane de lei pentru închiderea a patru iazuri şi vom aloca şi în 2011 peste 200 de milioane de lei, pentru închiderea unor bataluri care, evident, sunt o sursă de poluare", a mai spus ministrul Mediului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici