Videanu a precizat, în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti, că transportul în comun reprezintă una din soluţiile de fluidizare a traficului în Capitală, municipalitatea optând pentru introducerea unor măsuri "în detrimentul transportul individual". Adică le va recomanda şoferilor bucureşteni să-şi lase maşinile acasă.
"Rezultatele preliminare ale studiului de management al traficului arată că Bucureştiul are cel mai mare număr de maşini aflate în trafic din toate oraşele din Uniunea Europeană. Lucrările de reabilitare a infrastructurii duc la fluidizarea parţială a traficului din Bucureşti, dar dacă numărul de maşini creşte în continuu, oricine va veni primar va constata că Bucureştiul are o capacitate limitată de preluare a traficului. Soluţia în toate capitalele europene este de încurajare a transportului public, în detrimentul transportului individual, măsură pe care intenţionăm să o aplicăm şi la noi", a anunţat Videanu.
Primarul general a dat exemplul Parisului, unde, deşi traficul este infernal, prioritate au mijloacele de transport în comun.
"La Paris sunt artere de două benzi pe sens, dar una este culoar unic pentru RATP-ul lor. La noi nu se poate face peste noapte, atât timp cât municipalitatea nu va avea un cuvânt de spus legat de Metrorex, care trebuie să fie coloana de transport public a oraşului, iar RATB-ul trebuie să fie transportul complementar de suprafaţă. Nu vom avea posibilitatea niciodată să putem să rezolvăm pe deplin problema traficului în oraş fără aceste măsuri", a mai spus Videanu.
Primele linii rapide de autobuz şi troleu vor fi operaţionale începând din luna martie a anului viitor, a anunţat primarul Capitalei.
"Prima etapă a Master Planului privind traficul vizează sensurile unice şi culoarele unice pentru RATB. În martie anul viitor vom introduce culoarele unice pentru RATB, deoarece, odată cu modernizarea flotei regiei, în afara condiţiilor civilizate de transport, vom asigura bucureştenilor şi un traseu rapid. Toate cele două mii de de mijloace de transport vor fi incluse în acest Master Plan, care prevede culoare unice şi modificare de trasee", a mai spus Videanu.
Edilul Capitalei a recunoscut că traficul va rămâne problema principala a oraşului, indiferent de investiţiile în infrastructură.