Controalele la Complexul Europa din Bucureşti au continuat, alte două razii organizate marţi

Acţiunile de control la Complexul Europa din Bucureşti au continuat, marţi, când au fost organizate două razii pentru descoperirea spaţiilor închiriate ilegal şi a mărfurilor fără acte de provenienţă.

Urmărește
467 afișări
Imaginea articolului Controalele la Complexul Europa din Bucureşti au continuat, alte două razii organizate marţi

Controalele la Complexul Europa din Bucureşti au continuat, alte două razii organizate marţi (Imagine: Liviu Adascalitei/Arhiva Mediafax Foto)

Marţi dimineaţă, la Complexul Europa au fost organizate o razie în jurul orei 5.00 şi o alta în jurul orei.9.00.

În urma controalelelor s-a constatat că spaţiile sunt închiriate ilegal, iar marfa nu are documente de provenienţă legale.

La acţiune au participat comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori ai ANAF.

Verificările la Complexul "Dragonul Roşu" din Capitală au început, luni.

Comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii fiscali au confiscat, până în prezent, din depozitele complexului "Dragonul Roşu" 280.000 de farfurii, 150.000 de căni, 75.000 de sacoşe de rafie şi 30.000 de articole de bucătărie, se arăta într-un comunicat de luni al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit sursei citate, marfa nu avea documente de provenienţă.

De asemenea, în complexul comercial "Europa", autorităţile au confiscat 40 de tone de marfă, în valoare de aproximativ 140.000 de euro. Comisarii au ridicat articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării.

În timpul controalelor, un elicopter de la Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor a survolat zona complexului "Europa", pentru a sprijini acţiunea comisarilor Gărzii Financiare.

Inspectorii financiari aveau informaţii că în complexul comercial "Europa" se comercializează şi sunt deţinute produse fără documente legale. Marfa ar proveni atât din ţări ale Uniunii Europene, precum şi din state din afara spaţiului UE.

În urma verificărilor, inspectorii financiari au constatat că evaziunea fiscală în zonă este de 100% şi că forma de deţinere a spaţiilor este în afara legii.

Produsele confiscate vor fi valorificate prin direcţiile de finanţe, iar sumele obţinute vor fi virate la bugetul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici