- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.03.2019, 15:19)
- Departamentul Social - Mediafax
Control judiciar pentru un bărbat ce a încălcat ordin de protecţie. Şi-a ameninţat soţia cu un cuţit
Un bărbat de 43 de ani din Bucureşti a fost plasat sub control judiciar după ce a încălcat ordinul de protecţie împotriva sa, şi-a blocat soţia în trafic şi i-a distrus maşina, apoi a ameninţat-o cu un cuţit, informează Poliţia Capitalei.

Control judiciar pentru un bărbat ce a încălcat ordin de protecţie. Şi-a ameninţat soţia cu un cuţit
„Poliţişti din cadrul Secţiei 22 Poliţie, au fost sesizaţi prin sistem 112, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 07.30, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, a fost agresată de către soţul său. (...) Poliţiştii l-au depistat pe bărbat la scurt timp de la comiterea faptei, în cadrul unei unităţi medicale din sectorul 1, fiind condus la sediul subunităţii pentru audieri”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei.
Potrivit poliţiştilor, în urma verificărilor s-a constatat că femeia, în timp ce se afla în maşină cu intenţia de a pleca din zona în care locuia, soţul ei, împotriva căruia are emis ordin de protecţie de către instanţa de judecată, ar fi blocat-o în trafic, provocând mai multe pagube maşinii. De asemenea, bărbatul ar fi ameninţat-o cu un cuţit.
„Cercetările sunt continuate de către Secţia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, ameninţare şi distrugere, cu cel în cauză în stare de reţinere, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar”, mai arată Poliţia Capitalei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe