La acţiune au participat inspectori din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi poliţişti.
În urma controlului au fost găsite şi confiscate 207.500 de pachete de ţigarete (4.150.000 ţigarete) marca Marlboro, nemarcate, fără documente de provenienţă.
În acelaşi depozit a fost descoperită şi o autoutilitară marca Ivezo, înmatriculată în Bulgaria, despre care se crede că ar fi folosită la transportul ilegal al ţigaretelor, precum şi cantitatea de 1.900 de cutii cu sare alimentară (a 500 grame cutia), marfă pentru care nu existau documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de ţigarete cu o valoare estimată de piaţă de circa 2.282.500 lei, autoutilitara, precum şi întreaga cantitate de sare alimentară vor fi confiscate.