- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.07.2015, 21:31)
- Departamentul Social - Mediafax
Controlorii de trafic aerian, în GREVĂ DE AVERTISMENT. Care sunt revendicările şi ce presupune protestul
Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA intră, miercuri, în grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00, fiind nemulţumiţi din cauza neîncheierii contractului colectiv de muncă.
Urmărește
1383 afișări
Controlorii de trafic aerian, în grevă de avertisment miercuri (Imagine: Cristian Matei/Mediafax Foto)
Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR a anunţat în 9 iulie greva de avertisment.
"În momentul de faţă nu mai avem un contract colectiv de muncă. Începând cu data de 30 mai, patronatul a refuzat, după aproximativ 80 de zile de negocieri să mai continuăm aceste negocieri. Reprezentanţii sindicali din toată ţara nu au mai avut posibilitatea să stea aici (la Bucureşti, n.r.) şi au trebuit să plece acasă şi în aceste condiţii nu mai e nicio şansă, nu mai există nicio cale de dialog, refuzând practic negocierile. Singura soluţie pe care o avem este aceasta, să declanşăm această grevă de avertisment, conform legii. Am ales acest lucru, deşi legea mă obligă să o anunţăm cu 48 de ore înainte, noi am făcut acest anunţ cu o săptămâna înainte, în speranţa că organele competente ale statului vor interveni şi vor găsi o cale să nu ajungem la acea grevă de avertisment", a declarat atunci liderul sindicatului, Gabriel Tudorache.
Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) are în prezent 1.530 angajaţi. Între 2.500 - 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.
"Greva la noi presupune că mergem la lucru, suntem obligaţi să asigurăm o treime din traficul aerian. Pe de altă parte, asigurăm toate zborurile umane, de căutare şi salvare, zborurile cu preşedinţi, monarhi, poliţia aeriană. Am anunţat atât Ministerul Transporturilor, Consiliul de Administraţie, prim- ministrul, preşedintele, Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi inclusiv forurile internaţionale. Am trimis acum două-trei zile o scrisoare şi am cerut şi sprijinul prim-ministrului interimar, Gabriel Oprea. Din păcate, până acum nu am primit nicio veste, nicio chemare la dialog", a spus Tudorache.
Sindicaliştii au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Între acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.
Citeşte şi:
Grevă de avertisment la ROMATSA: Controlorii vor asigura doar o treime din traficul aerian / ROMATSA va ataca decizia în instanţă
Pe de altă parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus că administraţia şi-a exprimat intenţia de a accepta toate revendicările sindicale.
"În data de 26 iunie a fost ultima zi de negociere în vederea încheierii contractului colectiv de muncă, conform Protocolului de negociere, agreat de comun acord. Conducerea ROMATSA a comunicat încă de la tratative intenţia fermă de a încheia contract colectiv de muncă pe perioada 2015-2016, în beneficiul întreprinderii şi al tuturor angajaţilor. Tot atunci conducerea executivă a ROMATSA a anunţat în mod expres că renunţă la toate propunerile avansate pe perioada negocierilor şi îşi exprimă intenţia de a accepta toate revendicările sindicale care au format obiectul conflictului colectiv de muncă şi care au fost discutate în cadrul procedurii de conciliere în prezenţa reprezentanţilor Inspectorarului Teritorial de Muncă, cu precizarea că este de acord cu încheierea contractului colectiv de muncă 2015-2016, în forma propusă de Sindicatul ATSR, cu condiţia legală de a fi adus la zi cu realitatea existentă la data negocierii, semnării şi intrării în vigoare a hotărârilor Consiliului de Administraţie al ROMATSA", a declarat Stanciu.
Tot pe 9 iulie, ROMATSA a anunţat că vrea să atace în instanţă decizia sindicatelor privind greva de avertisment.
"Comisia de Negociere a Patronatului intenţionează să atace în justiţie acţiunea de grevă şi să ceară suspendarea acesteia motivul fiind că, prin adresa nr. 20.973 din 26.06.2015, Comisia Patronatului şi-a arătat disponibilitatea de a renunţa în mod expres la toate propunerile avansate pe perioada negocierilor şi îşi exprimă intenţia de a accepta toate revendicările sindicale care au format obiectul deschiderii conflictului colectiv de muncă şi care au fost discutate în cadrul procedurii de conciliere, în prezenţa reprezentanţilor ITM cu precizarea că este de acord cu încheierea CCM 2015/2016 în forma propusă de sindicat, cu condiţia legală de a fi adus la zi cu realitatea existentă la data negocierii, semnării şi intrării în vigoare, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie al RA ROMATSA", arăta ROMATSA, într-un comunicat.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:20
Mai mulţi sportivi s-ar fi aflat printre pasagerii avionului prăbuşit la Washington
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022