- Home
- Social
- CLUJ-NPOCA, (11.03.2020, 21:08)
- Dan Mihail Birjoveanu
Convoi de maşini cu români veniţi din Italia, implicat într-un accident rutier în Cluj
„A fost o coliziune faţă-spate între două autovehicule care se aflau în convoi. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale", a spus, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş.
Urmărește
6333 afișări
Două dintre autoturismele care se deplasau în convoi s-au tamponat după ce, aşa cum declară şoferul care a provocat accidentul, autospeciala de poliţie care conducea coloana ar fi frânat brusc.
„A trecut două semafoare pe culoarea roşie, iar la al treilea s-a gândit să se oprească şi a frânat brusc, la 80 km/oră. Find maşina mea cu o încărcătură de peste o tonă, carosabilul umed, am intrat în autoturismul din faţă", a declarat, pentru MEDIAFAX, şoferul care a provocat accidentul.
Potrivit acestuia, după evenimentul rutier, maşina avariată a fost lăsată în localitatea Floreşti iar şoferul continuă drumul către judeţul Neamţ, cu un coleg, într-un alt autoturism din convoi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Coloana de maşini cu români care vin din zonele afectate de coronavirus va fi escortată până în judeţele de domiciliu ale fiecăruia. Şoferul care a provocat accidentul, dar şi colegul lui, tot din Neamţ, susţin că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge acasă.
„Atât ne-au spus, că ne escortează până acasă. Dacă ne bagă pe carantină sau pe izolare, nu ne-a spus nimeni nimic. Noi facem transport. Am descărcat în Franţa, am oprit în Italia şi ne-am întors. Nu ne-a spus nimeni ce se va întâmpla cu noi. Atât am înţeles, că atunci când ajungem în Neamţ, vom opri la Prefectură", a mai spus şoferul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe