Copaci doborâţi de furtună în mai multe zone din Ploieşti

Publicat: 09 06. 2011, 14:35
Actualizat: 09 06. 2012, 05:30

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Marina Dinu, un copac doborât de furtună a căzut pe o maşină, iar alţi doi pomi dezrădăcinaţi au căzut pe carosabil, în Ploieşti.

Astfel, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din cauza vijeliei un copac a fost doborât, pomul strivind un autoturism. În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime.

Pe strada Spătar Milescu un alt pom dezrădăcinat a căzut pe carosabil, îngreunând circulaţia, iar pe o altă stradă din estul a Ploieştiului, la intrarea în oraş dinspre localitatea Ploieştiori, un copac doborât la pământ de vântul puternic a blocat complet carosabilul.

De asemenea, în localitatea prahoveană Dobrota un copac a căzut pe o maşină.

Lucrătorii ISU Prahova intervin pentru tăierea copacilor şi degajarea zonelor afectate.