Copii din Vrancea care au jucat în piese de teatru, amendaţi de Fisc
Reprezentanţii Finanţelor Publice din Vrancea au explicat că impozitul a fost reţinut la sursă, adică a fost plătit de instituţiile care au organizat spectacole, însă nu au fost depuse şi declaraţiile de venit de către elevi şi de către părinţii lor. Astfel că unul dintre copii, care nu a depus la Administraţia Financiară formularul 200, a fost amendat.
Directorul DGFP Vrancea, Eugen Ciorici, a arătat că toţi cei 11 copii au fost notificaţi pentru că nu au depus la timp declaraţiile 200 referitoare la veniturile înregistrate anul trecut.
Potrivit sursei citate, notificările au fost emise automat prin aplicaţia informatică a DGFP şi trimise la domiciliul elevilor.
„Este vorba despre copiii care au primit bani în baza unor contracte de colaborare cu Teatrul şi Ateneul Popular. Aceste instituţii le-au plătit impozitul la buget însă aplicaţia informatică a constatat că persoanele în cauză nu au depus şi declaraţia 200, privind veniturile de anul trecut. Probabil că aceşti copii sau părinţii lor nu au ştiut că trebuie depusă această declaraţie”, a afirmat Eugen Ciorici.
Până acum a fost plătită o amendă pentru nedepunerea la termen a declaraţiilor 200, respectiv 5 lei, adică jumătate din minimum stabilit de lege.
Potrivit acestuia, ceilalţi zece copii vor fi amendaţi în momentul în care vor merge să depună declaraţiile pentru că au depăşit termenul.
Directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, Sorin Francu, susţine că instituţia pe care o conduce le-a eliberat copiilor adeverinţe de venit tocmai pentru a fi depuse la Administraţia Financiară.
Onorariul cu care au fost plătiţi copiii a fost cuprins între 30 şi 50 lei pentru fiecare spectacol, în funcţie de vârsta artistului.