Copiii intoxicaţi cu antigel, ţinuţi în stare de ebrietate controlată

Celor cinci copii din comuna argeşeană Bârla intoxicaţi accidental cu antigel li se administrează alcool pentru neutralizarea substanţei ingerate, fiind menţinuţi în stare de ebrietate controlată, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Coriolan Ulmeanu.

Urmărește
3649 afișări
Imaginea articolului Copiii intoxicaţi cu antigel, ţinuţi în stare de ebrietate controlată

Copiii intoxicaţi cu antigel, ţinuţi în stare de ebrietate controlată

Acesta a precizat că etilen glicolul din care se face antigelul este foarte toxic pentru organism şi odată ingerat se formează oxalat de calciu care poate provoca blocaj renal. De aceea, după ingerarea antigelului, trebuie imediat neutralizat prin administrarea de alcool etilic, în cazul unul copil de 20 de kilograme fiind administraţi 10 mililitri de alcool, a explicat managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu".

Potrivit lui Ulmeanu, tratamentul va continua până când în analize nu va mai fi identificat oxalatul de calciu, respectiv până la neutralizarea totală a acestuia. Managerul a adăugat că în general primele 72 de ore de la ingerarea produsului sunt esenţiale pentru a nu apărea un blocaj renal.

Încă un copil intoxicat cu antigel a ajuns, marţi după-amiază, la Spitalul "Grigore Alexandrescu"

Încă un copil din comuna argeşeană Bârla, intoxicat cu antigel, a ajuns, marţi după-amiază, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", starea lui fiind stabilă şi aproape identică cu a celorlalţi elevi.

Evoluţia celor cinci copii internaţi în Departamentul de Toxicologie al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ''Grigore Alexandrescu" cu diagnosticul de intoxicaţie acută accidentală cu antigel este favorabilă. Nu au apărut modificări clinice sau de laborator în starea acestora, declara, marţi la prânz, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Viorela Niţescu.

Al şaselea elev, cel care a ajuns după-amiază la spital, este în investigaţii.

Cei cinci copii din comuna argeşeană Bârla aduşi, luni seară, la Spitalul de Urgenţă "Grigore Alexandrescu" din Capitală cu intoxicaţie cu antigel după ce au băut apă de la chiuveta şcolii din localitate sunt în stare stabilă şi vor rămâne internaţi în următoarele 72 de ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici