O fundaţie cere ca masonii să nu fie acceptaţi printre candidaţii de Patriarh al BOR
Potrivit preşedintelui fundaţiei, Ionuţ Ţene, alegerile din 12 septembrie pentru un nou Patriarh nu trebuie să se desfăşoare sub influenţa politicului, iar asupra candidaţilor să nu planeze nici o umbră de îndoială că au colaborat cu fosta securitate comunistă, ca informatori sau ofiţeri acoperiţi.
Întrunirea Colegiului Electoral Bisericesc pentru alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) va avea loc în 12 septembrie, potrivit deciziei luate, miercuri, în şedinţa Permanenţei Administraţiei Patriarhale prezidate de locţiitorul de Patriarh, IPS Daniel, mitropolitul Moldovei.