Prima pagină » Social » Copil de 14 ani depistat de poliţişti la volanul unei maşini

Copil de 14 ani depistat de poliţişti la volanul unei maşini

Copil de 14 ani depistat de poliţişti la volanul unei maşini
Raul Peterlin
17 dec. 2023, 13:44, Social

Aproape de miezul nopţii, poliţiştii din Piteşti au depistat un copil de 14 ani, care conducea un autoturism pe strada Zamfireşti, acesta fiind însoţit, ca pasager, de un alt adolescent de 14 ani.

Copiii au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri, potrivit comunicatului.

Din verificările efectuate de poliţişti, în prezenţa reprezentanţilor legali ai minorilor, s-a stabilit faptul că adolescentul care conducea autoturismul, ar fi profitat de faptul că bunicul său dormea şi ar fi luat cheile autoturismului cu care a fost depistat.

Cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a părinţilor copiilor, potrivit legii.