Copil de nouă ani dispărut de acasă de două zile, căutat de zeci de poliţişti, la Mangalia

Publicat: 20 05. 2011, 11:14
Actualizat: 20 05. 2012, 05:30

Potrivit adjunctului şefului Poliţiei municipale Mangalia, comisarul şef Valentin Mustăţea, dispariţia copilului a fost semnalată în 18 mai, de către mama sa. În ziua respectivă, Andrei Sebastian Ciurea a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors. Copilul locuieşte împreună cu mama sa, părinţii săi fiind divorţaţi.

„Joi, la sediul Poliţiei Mangalia au fost constituite special echipe de investigaţii, fiind organizată o acţiune de mare amploare de căutare a minorului, la care au participat aproximativ 50 de cadre”, a spus Valentin Mustăţea, care a precizat că s-a cerut şi sprijinul cetăţenilor, însă niciun voluntar nu s-a prezentat la sediul Poliţiei Mangalia.

Deşi a fost căutat timp de câteva ore, copilul nu a fost găsit.

„Astăzi (vineri – n.r.) am reluat căutările în zona Limanu – 2 Mai şi pe plaja din zonă, unde am primit informaţii că ar fi fost văzut minorul”, a mai spus Mustăţea.