Mihai Chirica reacţionează la rezoluţia PNL Iaşi, prin care organizaţia s-a dezis de el

Publicat: 07 10. 2019, 17:03
Actualizat: 12 05. 2020, 04:18

Mihai Chirica se declară amuzat de rezoluţia adoptată de liberalii ieşeni şi, într-un comunicat de presă, spune că Marius Bodea, fostul său contracandidat la primăria Iaşului, greşeşte când refuză sprijin necondiţionat în campania pentru alegerile prezidenţiale.

„Să fii întotdeauna sub scorul partidului, aşa cum este

Potrivit primarului Iaşului, singura preocupare a liderului PNL Iaşi este activitatea lui Mihai Chirica.

„Am citit cu amuzament aşa-zisa

Liberalii ieşeni au adoptat în Biroul Politic Local o rezoluţie cu cinci puncte privind relaţia PNL Iaşi cu Mihai Chirica. Liberalii infirmă zvonurile privind o apropiere a primarului Iaşului faţă de PNL Iaşi şi spun că vor avea propriul candidat la Primărie.

„Declaraţiile primarului Mihai Chirica cu privire la susţinerea candidatului PNL la Preşedinţia României, domnul Klaus Iohannis, nu schimbă cu nimic raportarea noastră faţă de corupţia şi incompetenţa care caracterizează administraţia locală pe care domnul primar o reprezintă”, se arată în rezoluţia liberalilor ieşeni.

La sfârşitul săptămânii trecute, primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, şi preşedintele Klaus Iohannis au discutat despre lipsa unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, în cadrul unei întrevederi avute imediat după sosirea şefului statului la Iaşi. Chirica a spus că rămâne independent, dar nu exclude nicio opţiune politcă.