- Home
- Social
- BISTRIŢA, (02.04.2013, 10:50)
- Pacala Dana , Cristiana Sabau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
COPLATA a intrat în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare
COPLATA la externare a intrat luni în vigoare. Coplata este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10.
Urmărește
2753 afișări
COPLATA a intrat astăzi în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Coplata este 10 lei la Spitalul din Topliţa
Valoarea coplăţii percepute, de luni, pacienţilor care se externează din Spitalul din Topliţa, judeţul Harghita, este de 10 lei, banii adunaţi urmând să fie folosiţi pentru cumpărarea de materiale sanitare şi medicamente.
Conducerea Spitalului din municipiul Topliţa a stabilit cuantumul coplăţii la valoarea maximă, de 10 lei, suma fiind achitată, de luni, de pacienţii externaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
"Cred că se va aduna o sumă modică, din care vom putea cumpăra materiale sanitare, medicamente şi, în general, ce ne trebuie pentru desfăşurarea activităţii spitaliceşti. Cât despre aparatură, n-aş îndrăzni să sper că vom putea achiziţiona din aceşti bani", a declarat managerul spitalului, dr. Simona Kollo.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc va percepe coplata abia după ce cuantumul acesteia va fi aprobat şi în Consiliul de Administraţie.
Managerul spitalului, dr. Demeter Ferenc, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că suma propusă este de 5 lei, "pentru a nu îngreuna situaţia pacienţilor".
În opinia acestuia, impactul coplăţii asupra bugetului spitalului şi bugetului pacienţilor va fi nesemnificativ, în schimb, măsura va avea o influenţă semnificativă asupra cadrului organizatoric.
"Dacă decizia ar fi stat în mâinile Comitetului Director al spitalului, noi nu ne-am fi legat la cap cu această procedură, întrucât - având în vedere că spitalul este răspândit în patru colţuri ale oraşului - contabilul trebuie să se deplaseze zilnic la fiecare dintre secţii, să taie chitanţe, să încaseze, pentru asta are nevoie de o maşină de serviciu, care are alocată o cotă de 100 de litri de combustibil pe lună, insuficientă, ceea ce înseamnă că două săptămâni va trebui să se deplaseze pe jos. Şi asta în condiţiile în care, repet, sumele care intră în bugetul spitalului din coplată sunt nesemnificative", a explicat dr. Demeter.
Managerul SJU Miercurea Ciuc a spus că, probabil, suma care se va aduna lunar din coplată, de maximum 5.000 de lei, va fi investită în "lucruri" care se obţin mai greu din cauza demersurilor care se impun.
"De exemplu, chiar acum avem nevoie de un mic aparat medical la secţia de Terapie Intensivă, un aparat special de anestezie care costă aproximativ 1.000 de euro, pe care îl vom achiziţiona din acest venit şi care, altfel, ar necesita aprobarea în bugetul de venituri şi cheltuieli sau să solicităm fonduri de la minister", a explicat dr. Demeter Ferenc.
La Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, cuantumul coplăţii se va aproba miercuri, în şedinţa Consiliului de Administraţie, propunerea fiind ca suma să fie 5 lei.
Managerul spitalului, Lukacs Antal, a declarat că taxa reprezentând coplata va fi percepută de la bolnavii care se vor externa începând de joi şi că suma adunată lunar va fi folosită pentru cheltuieli curente.
Coplata, în valoare de 5 lei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin
Pacienţii care din 1 aprilie se internează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor achita la externare 5 lei, valoarea coplăţii fiind stabilită în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că banii vor fi achitaţi la externare de către pacienţii internaţi începând cu data de 1 aprilie.
"Nu ni s-a părut normal să se achite cei 5 lei din data de 1 aprilie. Vor plăti taxa cei care s-au internat începând cu data de 1 aprilie şi se vor externa în perioada următoare", a spus Borugă.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin se internează lunar aproximativ 3.000 de pacienţi, însă această taxă va fi achitată, cel mai probabil, de circa o mie de pacienţi, în condiţiile în care fac excepţie de la achitarea coplăţii cazurile de urgenţă, pacienţii cu boli cronice care se internează de mai multe ori pe lună din cauza patologiei, copiii sub 18 ani, gravidele şi lăuzele, pensionarii şi persoanele cu handicap.
Potrivit conducerii Spitalului Judeţean, banii obţinuţi din coplată ar urma să fie folosiţi pentru dezinfecţie, pentru achiziţionarea de materialele de curăţenie sau obiecte sanitare.
Pacienţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu vor achita coplata pentru serviciile medicale din 3 aprilie
Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu vor achita coplata pentru serviciile medicale începând de miercuri, 3 aprilie, aceasta nefiind aprobată, deocamdată, de conducerea unităţii sanitare.
Managerul privat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Cristian Vlădoianu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că valoarea coplăţii va fi stabilită, marţi, de Consiliul de Administraţie al unităţii, încasarea acesteia urmând să se facă începând de miercuri.
"Marţi este şedinţă a Consiliului de Administraţie, am propus suma minimă de 5 lei, şi cred că vom avea avizul favorabil pentru a trece, de miercuri, la încasarea acestei taxe. Acum, în prima zi a săptămânii, nici nu aveam externări şi cred că nici marţi nu vor fi, pentru că de-abia se fac primele internări pe săptămâna în curs. Cred că de miercuri vor fi şi externări şi atunci putem încasa şi coplata de la pacienţi", a menţionat managerul privat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Cristian Vlădoianu afirmă că suma propusă drept cuantum pentru taxa respectivă este minimul prevăzut de hotărârea de guvern care reglementează coplata ce trebuie achitată de către pacienţi cu începere de la 1 aprilie.
"Nu am mers pe maximul prevăzut de legislaţie pentru că am fi aglomerat probabil Unitatea de Primiri Urgenţe. Cred că în Consiliul de Administraţie va fi aprobat plafonul minim propus de noi şi pacienţii vor putea suporta mai uşor plata acestei sume", mai spune Vlădoianu.
Timişoara: Spitalul Clinic Judeţean şi cel Municipal vor percepe coplata de săptămâna viitoare
Spitalul Clinic Judeţean şi cel Municipal din Timişoara vor percepe coplata abia de săptămâna viitoare, valoarea nefiind încă stabilită, având în vedere că nu s-a pus la punct deocamdată sistemul prin care pacienţii vor plăti, nu se pot tăia chitanţe şi nu se pot înregistra banii în contabilitate.
Managerul general al Spitalului Clinic Judeţean din Timişoara, Ciprian Bogdan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că la această unitate coplata va fi introdusă abia începând de săptămâna viitoare.
"Nu putem să aplicăm începând de azi (luni - n.r.) coplata deoarece nu avem infrastructura necesară, nu putem tăia chitanţe, nu putem înregistra această plată la contabilitate, trebuie să facem unele modificări în soft. Abia de luni (lunea viitoare - n.r.) vom aplica coplata. Miercuri se va întruni Consiliul de Administraţie şi va stabili cuantumul", a declarat Ciprian Bogdan.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Spitalul Municipal, unde Consiliul de Administraţie se va întruni în cursul acestei săptămâni pentru a stabili valoarea coplăţii.
"Zilele acestea se întruneşte Consiliul de Administraţie şi decidem acolo cât se va plăti această taxă şi cum se va putea plăti. Problema este că nici contractul-cadru nu e semnat la Spitalul Municipal, oricum, trebuie să gândim bine, să găsim un sistem în care pacienţii să poată plăti la externare", a declarat Rodica Mihăescu, director medical în cadrul Spitalului Municipal Timişoara.
La Spitalul Judeţean din Timişoara se înregistrează, lunar, aproximativ 3.500 de externări, din care circa 1.700 nu sunt urgenţe, în timp ce la Spitalul Municipal Timişoara sunt aproximativ 3.000 de externări pe lună, dintre care peste o mie sunt urgenţe.
Bistriţa:Coplată de 10 lei la Spitalul Judeţean; vor plăti taxa pacienţii care se internează de luni
Valoarea coplăţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud este de 10 lei, suma urmând să fie plătită de pacienţii care se internează începând de luni, la momentul la care aceştia vor fi externaţi.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriela Remeş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că se aplică această taxă doar pacienţilor care se internează începând de luni şi care nu sunt exceptaţi de la ea.
"Sunt foarte multe persoane care sunt exceptate de la această taxă. Cei care nu sunt vor plăti 10 lei la externare, la casieria spitalului. E o sumă mică şi puţini cei care vor trebuie să o plătească", a declarat Gabriela Remeş.
Ea a spus că, în condiţiile în care nu se ştie cât se va încasa de la pacienţi, este greu de spus ce se va putea face cu banii respectivi.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud funcţionează cu 997 de paturi pentru spitalizare continuă, 38 de paturi de zi şi 13 la Unitatea de Primire a Urgenţelor.
Bihor: Coplată de 10 lei la SJU şi Spitalul Municipal Oradea. La Spitalul CF Oradea - 5 lei
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Oradea a stabilit coplata la 10 lei, suma fiind percepută pacienţilor care se externează de luni, aceeaşi valoare urmând să fie plătită, la externare, de bolnavii internaţi din cursul zilei la Spitalul Municipal, în timp ce la Spitalul CF se vor plăti 5 lei.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, Consiliul de Administraţie a stabilit contravaloarea coplăţii la suma maximă de 10 lei.
"Chiar dacă abia astăzi (luni - n.r.) a apărut în Monitorul Oficial actul normativ, noi am introdus deja coplata, astfel că aceasta a început să fie plătită de către pacienţii externaţi în această dimineaţă", a declarat managerul unităţii, dr. Gheorghe Carp.
El s-a declarat însă nemulţumit de faptul că banii strânşi nu vor reprezenta o sumă prea mare.
"Fiind un spital de urgenţă, trebuie să exceptăm de la plată cazurile urgente, care sunt majoritatea din totalul internărilor, lăuzele, gravidele, elevii şi pensionarii cu pensii sub 700 de lei. Sumele strânse mă tem că nu vor cântări prea mult în bugetul spitalului", a arătat dr. Carp.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă înregistrează lunar circa 4.100 de externări, iar aproximativ 85 la sută dintre cazurile rezolvate sunt ale unor pacienţi internaţi prin Unitatea de Primire a Urgenţelor.
Tot contravaloarea maximă a coplăţii a fost stabilită şi de Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, însă banii vor fi percepuţi doar de la pacienţii internaţi începând de luni, care se vor externa pe viitor, nu şi de la cei internaţi înainte de 1 aprilie.
"Noi am decis un nivel de 10 lei al coplăţii şi încasarea ei doar de la pacienţii internaţi începând de azi (luni - n.r.) şi care se vor externa de acum înainte", a declarat managerul spitalului, dr. Laurean Pop.
Şi el a afirmat că sumele strânse nu vor fi mari.
"Avem anual 30.000 de pacienţi, iar dacă scădem categoriile de pacienţi exceptate de la coplată vor plăti cel mult 15.000 dintre ei. Înmulţit cu 10 lei, înseamnă că vom încasa cel mult 150.000 de lei pe an, ceea ce nu e prea mult în comparaţie cu bugetul de până acum", a spus dr. Pop.
Dintre spitalele importante din Oradea, singurul care a stabilit cuantumul minim al coplăţii permis de contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014 este Spitalul CF Oradea, unde decizia nu a fost luată de Consiliului de Administraţie, care a fost dizolvat după transferarea unităţii din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Sănătăţii, ci de către Comitetul Director.
"La noi, coplata este de 5 lei şi o vom aplica de astăzi (luni - n.r.), dar avem o mică problemă, pentru că hotărârea privind această coplată nu a luat-o Consiliul de Administraţie, cum trebuia, ci Comitetul Director. Motivul e că după ce am fost transferaţi de la Transporturi la Sănătate nu mai avem Consiliu de Administraţie, fiindcă a fost dizolvat", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, managerul Spitalului CF Oradea, dr. Marius Chipurici.
Potrivit acestuia, unitatea internează şi externează anual 4.000 de pacienţi, astfel că încasările de pe urma coplăţii vor fi nesemnificative.
"La 20.000 de lei pe care îi putem realiza anual, nu pot spune că suma pe care o vom strânge este semnificativă", a spus managerul.
La spitalele judeţene din Buzău, Brăila şi Focşani coplata nu se aplică încă
Reprezentanţii spitalelor judeţene din Buzău, Vrancea şi Brăila nu au au stabilit valoarea coplăţii, care ar trebuit să intre în vigoare de luni, afirmând că în cursul acestei săptămâni se vor întruni consiliile de administraţie pentru a decide ce taxă vor plăti pacienţii la externare.
Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Buzău, Laurenţiu Gavrilă, în cea mai mare unitate medicală din jude coplata nu a fost instituită de la 1 aprilie, întrucât nu s-a întrunit până acum consiliul de administraţie în care să se discute şi să se stabilească valoarea taxei care va fi percepută pacienţilor, la externare.
"În cursul zilei de marţi se va stabili nivelul coplăţii, urmând ca miercuri să intre în comitetul director al spitalului şi să se aprobe. După-amiază sperăm să facem Consiliul de Administraţie şi să aprobăm tariful în conformitate cu prevederile normelor legale", a declarat, luni, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Buzău, Laurenţiu Gavrilă.
În ceea ce priveşte Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, valoarea coplăţii a fost stabilită la 10 lei.
La Brăila, singurele două unităţi care aplică de luni coplata pentru servicii medicale sunt Spitalul TBC şi cel de Psihiatrie.
Conducerile acestor două unităţi au stabilit că pacienţii vor achita 5 lei cu titlu de coplată, decizia fiind luată în condiţiile în care majoritatea pacienţilor care se internează în cele două unităţi sunt cazuri sociale sau provin din familii cu venituri foarte mici.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila coplata nu a fost introdusă, conducerea unităţii susţinând că aşteaptă normele de aplicare a actului normativ în acest sens. Potrivit managerului spitalului, Rodica Sin, valoarea acestei taxe ve fi stabilită în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie.
Nici la Spitalul Judeţean din Focşani coplata nu se aplică deocamdată.
Potrivit reprezentanţilor spitalului, taxa pe care pacienţii o vor plăti la externare va fi de 10 lei, iar acest lucru ar urma să fie aprobat luni după-amiază în Consiliul de Administraţie. În prezent, pacienţii care ajung în Spitalul Judeţean din Focşani plătesc o taxă de 15 lei, impusă de conducerea unităţii medicale pentru documentele eliberate la externare. Conducerea unităţii spune că această taxă de 15 lei va fi eliminată după ce va fi aplicată coplata.
Singurul spital din Vrancea care şi-a stabilit până în acest moment în mod clar valoarea coplăţii este cel din Panciu, unde pacienţii vor plăti 10 lei la externare.
Coplată de 7 lei la Spitalul Judeţean Braşov. La SJ Târgu Mureş taxa va fi 7,5 lei
Spitalul Judeţean Braşov a stabilit coplata la 7 lei, suma fiind percepută pacienţilor care se externează de luni, în timp ce la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş bolnavii vor plăti la externare o taxă de 7,5 lei, care nu a intrat încă în vigoare, nefiind aprobată de Consiliul de Administraţie.
La Spitalul Judeţean Braşov coplata este de 7 lei, directorul medical al unităţii, Adrian Albotă, spunând că în medie, pe lună, se fac aproape 450 de externări.
"În medie, avem în jur de 400 - 450 de externări pe lună din cele aproape 3.000 de cazuri tratate", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Adrian Albotă.
Şi la Spitalul de Neuro-Psihiatrie coplata este 7 lei, încasările anuale estimate fiind de circa 22.000 de lei.
"Coplata a fost stabilită la 7 lei, dar la noi sunt mulţi pacienţic are nu plătesc, care sunt din categorii speciale care beneficiază de anumite programe de sănătate. Am făcut un calcul estimativ pe an şi este undeva la 22.000 de lei, sumă care este nesemnificativă în raport cu nevoile spitalului. Cu banii aceştia nu poţi face mai nimic şi mai mult bulversezi pacienţii", a spus dr. Alexandru Grigoriu, managerul Spitalului de Neuro-Psihiatrie Braşov.
Directorul economic al Maternităţii Braşov, Dumitru Nedelea, a declarat că s-a discutat despre o coplată de 10 lei, însă aceasta nu a fost încă aprobată în Consiliul de Administraţie al spitalului.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Braşov, dr. Valeria Badea, a spus că gravidele şi copiii nu vor plăti nimic, aceştia reprezentând circa jumătate dintre internări: "Gravidele şi copiii, care reprezintă jumătate dintre pacienţi, nu vor plăti nimic, doar pacientele ginecopate vor plăti".
De asemenea, directorul Spitalului de Pediatrie Braşov, Ioan Mîzgărean, a spus că spitalul nu va percepe coplata, deoarece pacienţii spitalului sunt copii şi aceştia nu plătesc.
Cea mai mică valoare a coplăţii, 5 lei, a fost stabilită de conducerea Spitalului de Infecţioase şi de Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC). Astfel, la Spitalul de Infecţioase sunt aproximativ 300 de externări pe lună dintre care jumătate sunt copii care nu plătesc, iar la Spitalul TBC se estimează încasări anuale de circa 6.000 de lei.
De asemenea, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Târgu Mureş, Ovidiu Butuc, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că unitatea va percepe coplata doar pacienţilor care se internează începând de luni, suma urmând să fie achitată la data externării.
Butuc a precizat că în Comitetul Director s-a stabilit un nivel al acestei taxe de 7,5 lei, însă Consiliul de Administraţie nu a avut încă o şedinţă în care să aprobe valoarea respectivă. El a precizat că pacienţii care se externează luni de la SCJU Târgu Mureş nu achită coplata.
"Vom aplica prevederea privind coplata pentru cei care se internează începând cu 1 aprilie, la externare. Comitetul Director a stabilit că va fi de 7,5 lei, am făcut adresă la Consiliul de Administraţie, însă aceasta n-a avut încă o şedinţă, am înţeles că va fi săptămâna viitoare", a spus Butuc.
Spitalul Clinic Judeţean din Târgu Mureş a stabilit acelaşi nivel pentru coplată, situaţia fiind similară celei de la SCJU Târgu Mureş. Purtătorul de cuvânt al SCJ din Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat că nivelul coplăţii va fi discutat în şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie.
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mureş, Monica Suciu, a precizat că niciun spital din judeţ nu a făcut încă o informare oficială către CJAS privind aplicarea acestei taxe.
"Abia s-au publicat normele, sâmbătă. Am primit diverse întrebări de la reprezentanţii spitalelor referitoare la data de la care se aplică coplata - se pune întrebarea dacă cei internaţi anterior datei de 1 aprilie plătesc sau nu. Urmează să stabilească spitalele, pe noi trebuie să ne informeze, ca să ştie asiguratul. Deocamdată n-am primit informări de genul acesta de la niciunul din spitalele din judeţ", a arătat Suciu.
Coplata în spitalele din Prahova: 10 lei la Spitalul Judeţean, 5 lei la Spitalul Municipal Ploieşti
Pacienţii Spitalului Judeţean Ploieşti care se internează în luna aprilie vor plăti o taxă de 10 lei, aceeaşi taxă fiind stabilită şi la spitalul din Sinaia, în timp ce bolnavii care se vor interna la Spitalul Municipal Ploieşti şi la cel de Boli infecţioase din Ploieşti vor plăti 5 lei la externare.
Pacienţii care se vor interna la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Prahova, vor plăti la externare 10 lei, ca urmare a deciziei Consiliului de Administraţie al unităţii sanitare.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, medicul Mirela Neagu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că pacienţii care au fost internaţi în cursul lunii martie şi care se vor externa după 1 aprilie nu vor achita coplata, aceasta urmând să fie plătită doar de către acei pacienţi care se înscriu în categoriile prevăzute de lege şi care s-au internat începând cu 1 aprilie.
Până acum, reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Ploieşti nu au făcut estimări care să arate cu cât ar urma să fie suplimentat bugetul unităţii sanitare ca urmare a introducerii coplăţii.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti se află, alături de Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Ploieşti şi de Spitalul de Pediatrie Ploieşti în administrarea Consiliului Judeţean Prahova.
Mirela Neagu, care este şi consilier al preşedintelui CJ Prahova, a declarat că la cel de-al doilea spital aflat în administrarea CJ şi unde se va introduce coplata, respectiv Spitalul de Obstetrică - Ginecologie, nu a fost stabilită până acum valoarea acesteia, Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare urmând să se întrunească marţi.
"Cel mai probabil şi la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie Ploieşti se va stabili o coplată în cuantum de zece lei, ca şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă", a afirmat Mirela Neagu.
Bolnavii care se vor interna la cele două spitale aflate în administrarea autorităţilor locale din Ploieşti, respectiv Spitalul Municipal şi Spitalul de Boli infecţioase, vor plăti, la externare, 5 lei.
Astfel, valoarea coplăţii la Spitalul Municipal Ploieşti, cunoscut sub denumirea "Spitalul Schuller", a fost stabilită la 5 lei, a declarat managerul unităţii sanitare, medicul Carmen Dumitru.
Aceasta a precizat că nu se aşteaptă ca unitatea sanitară pe care o conduce să aibă încasări semnificative ca urmare a introducerii coplăţii, întrucât mulţi dintre pacienţii care se internează la acest spital intră în categoriile exceptate de lege. Astfel, una dintre cele patru secţii ale spitalului este de oncologie, iar o altă secţie este de fizioterapie, unde foarte mulţi pacienţi sunt încadraţi în grad de handicap.
"Probabil vor achita coplata cam jumătate dintre pacienţii care se vor interna în secţiile de reumatologie şi interne", a afirmat medicul Carmen Dumitru.
Şi la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, aflat tot în administrarea autorităţilor locale, valoarea coplăţii a fost stabilită la 5 lei, conform datelor furnizate de managerul spitalului, Cătălin Vişean.
La Spitalul Orăşenesc din Sinaia, care deserveşte Valea Prahovei, valoarea coplăţii a fost stabilită, de către comitetul director, la 10 lei, urmând ca săptămâna viitoare Consiliul de Administraţie să-şi dea avizul asupra acestui cuantum, a declarat managerul acestei unităţi medicale, Alina Filip.
Conform estimărilor, în urma introducerii coplăţii în bugetul spitalului din Sinaia ar urma să intre lunar aproximativ 2.000 de lei. Calculul a fost făcut având în vedere statisticile care arată că Spitalul Orăşenesc Sinaia are lunar aproximativ 400 de pacienţi internaţi, iar jumătate dintre aceştia intră în categoriile exceptate de la coplată.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a stabilit coplata la 10 lei. Conducerea consideră taxa "inutilă"
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a stabilit coplata la 10 lei, conducerea unităţii considerând că este o taxă "inutilă" în condiţiile în care, potrivit estimărilor făcute, mai puţin de 10 la sută dintre pacienţii externaţi lunar ar urma să o plătească.
Potrivit directorului medical al Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Lelia Croitoru, introducerea acestei taxe "nu va stopa nici avalanşa de internări" şi nu va aduce "beneficii pentru spital în ideea acoperirii unor lipsuri existente în funcţionare".
"De aceea, o considerăm inutilă, mai ales că, prin excluderea acelor categorii scutite de la coplată, începând de la pensionari cu venituri sub 750 lei pe lună şi până la urgenţe, mai puţin de 10 la sută ar urma să o plătească. De exemplu, astăzi (n.r.- luni), pe Secţia de Neurologie, unde îmi desfăşor activitatea de medic, nu am perceput nicio taxă la externare pentru că nu am avut efectiv cui, toţi fiind scutiţi de la plată", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Lelia Croitoru.
În Spitalul de Urgenţă din Vaslui, sunt, în medie, 2.300 de pacienţi externaţi lunar, ceea ce ar însemna că suma strânsă din coplată s-ar ridica la 2.300 de lei în fiecare lună.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe