- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Copos respinge acuzaţiile de plagiat: Am fost calomniat brutal. Un expert analizează cartea
George Copos a avut, vineri, prima reacţie în scandalul creat după ce jurnalistul Cătălin Parfene a susţinut că tema lucrării sale de masterat este similară cu tema uneia din cele cinci cărţi scrise de omul de afaceri, Copos respingând acuzaţiile de plagiat şi spunând că a fost ”calomniat brutal”.
Copos respinge acuzaţiile de plagiat: Am fost calomniat brutal. Un expert analizează cartea (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)
George Copos a mers, vineri dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă dosarul ”Loteria 2”, în care este acuzat de manipularea pieţei de capital, spălrare de bani şi fals în înscrisuri.
Omul de afaceri a avut prima reacţie în scandalul creat după ce jurnalistul Cătălin Parfene a susţinut că tema lucrării sale de masterat realizată în 2005 este similară cu tema uneia dintre cărţile scrise de Copos - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
George Copos a spus că în ultimele zile a fost calomniat brutal şi că a angajat o firmă de specialitate care va face o expertiză, iar astăzi va avea un raport.
”În ultimele zile am fost calomniat brutal. O carte care nu a fost publicată nu poate fi plagiată. Astăzi voi avea un raport de plagiat de la o firma de specialitate pe care am angajat-o. Când voi avea raportul de plagiat, voi lua o decizie în consecinţă şi probabil că mă voi adresa instanţei pentru că au fost mult prea mulţi acoperiţi care şi-au vărsat veninul împotriva mea (...) Dacă raportul de plagiat este un raport corect, sub 3%, sub 4%, atunci înseamnă că voi m-aţi calomniat pe nedrept”, a afirmat Copos.
Omul de afaceri a mai spus că îşi asumă ”întreaga responsabilitate pentru toate lucrările scrise în cele 400 de zile de arest”.
George Copos a fost eliberat condiţionat marţi, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare, decizia, luată de Tribunalul Bucureşti, fiind definitivă. Între motivele care au stat la baza deciziei instanţei s-a numărat şi faptul că omul de afaceri a scris în penitenciar cinci cărţi.
La ieşirea din Penitenciarul Jilava, Copos spunea că în închisoare a citit cât n-a citit în toată viaţa sa şi că lucrările pe care le-a scris tratează teme care nu au fost abordate de specialişti în domeniu.
La scurt timp după eliberarea lui Copos, jurnalistul Cătălin Parfene a scris, într-o postare pe contul său de Facebook, că tema lucrării sale de masterat, realizată în 2005, este similară cu tema uneia dintre cărţile scrise de Copos, "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI".
Mai mult, cartea a fost vizată şi are o prefaţă semnată de profesorul Stelian Brezeanu, cel care a coordonat şi lucrarea de masterat a lui Parfene, "Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI".
Joi, Cătălin Parfene a revenit cu o postare pe Facebook, spunând că a citit pasaje din cartea scrisă de Copos şi că a ajuns la concluzia că ordinea ideilor şi a frazelor din aceasta este la fel cu cea din lucrarea lui, însă teza de master nu figurează în bibliografia lucrării fostului acţionar al FC Rapid.
În anul 2014, când era încarcerat la Penitenciarul Jilava, Gheorghe Copos a publicat patru cărţi la editura Niculescu - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI", "Tăşnadul medieval", "Franciză vs management în industria hotelieră" şi "Turismul - vector de interculturalitate" - şi o carte la editura Meteor Press - "Turismul european durabil şi provocările lui".
Toate exemplarele celor cinci volume, care nu au avut preţ de copertă, au fost ridicate de Copos de la edituri, fără a fi scoase la vânzare.
Deşi nu au dorit să facă publice tirajele celor patru cărţi ale lui Gheorghe Copos, lansate anul trecut la editura Niculescu, reprezentanţi ai acesteia au confirmat pentru MEDIAFAX că apariţia volumelor a fost plătită de reprezentanţi ai lui Copos. "A plătit tot tirajul. Chestiile astea au fost trecute în contract. A plătit tot tirajul, a ridicat tot tirajul, iar, dacă vinde cărţile sau nu le vinde, nu este problema noastră", au spus pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai editurii Niculescu.
"Aceştia au precizat că nu au scos niciodată la vânzare vreun exemplar din aceste volume: "Noi nu am avut în niciun moment nici măcar un exemplar la vânzare. Le puteţi găsi pe toate la Biblioteca Naţională".
La rândul său, Gigi Alecu, directorul editurii Meteor Press, la care Gheorghe Copos a publicat anul trecut volumul "Turismul european durabil şi provocările lui", a declarat pentru MEDIAFAX că aceasta este singura carte pe care Copos a lansat-o la Meteor Press.
Şi în acest caz, Gheorghe Copos a plătit apariţia întregului tiraj al volumului "Turismul european durabil şi provocările lui", care s-a ridicat la 50 de exemplare, după care reprezentanţi ai acesteia au şi ridicat aproape întregul tiraj de la editura Meteor Press. Editura a reţinut exemplarele pe care le-a transmis, potrivit reglementărilor în vigoare, la Biblioteca Naţională a României.
La fel ca editura Niculescu, şi editura Meteor Press nu a scos la vânzare niciun exemplar al volumului semnat de Copos, iar cartea nu a avut un preţ de copertă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO