Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia trece, de luni, în scenariul roşu, din cauza COVID-19

Publicat: 11 10. 2020, 17:39
Actualizat: 23 08. 2021, 21:05

Cursurile faţă în faţă se suspendă, de luni, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia şi se trece în scenariul roşu din cauza COVID-19, au anunţat, duminică, reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Potrivit CJSU, de luni se suspendă cursurile şcolare care presupun prezenţa fizică elevilor şi cadrelor didactice în sălile de curs, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, pentru o perioadă de 14 zile de la confirmarea ultimului caz.

În timpul în care prezenţa fizică în sălile de curs este interzisă, cursurile la Seminar se vor face exclusiv online.

Reluarea cursurilor faţă în faţă se va dispune prin hotărâre a CJSU Alba, după obţinerea avizului DSP Alba.