Prima pagină » Social » Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc vrea să înfiinţeze Garda Secuiească

Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc vrea să înfiinţeze Garda Secuiească

Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc, Csibi Barna, vrea să înfiinţeze Garda Secuiască, organizaţie similară Gărzii Maghiare, menită să lupte pentru "ocrotirea limbii maghiare şi conştientizarea identităţii secuieşti în rândul populaţiei, trăind pentru naţie şi popor".
Fostul preşedinte interimar al CNS Miercurea Ciuc vrea să înfiinţeze Garda Secuiească
02 nov. 2007, 13:39, Social

Csibi Barna a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în urmă cu câteva zile a dat un anunţ în cotidianul de limbă maghiară "Csiki Hirlap" prin care anunţa că este în căutarea a încă două persoane împreună cu care să poată înfiinţa legal o asociaţie menită să pună bazele Gărzii Secuieşti, cu statut autonom, dar care să devină un partener al Gărzii Maghiare.

"Am spus-o şi reporterului de la cotidianul de limbă maghiară şi îmi asum afirmaţiile potrivit cărora consider că înfiinţarea Gărzii Maghiare este o idee minunată, îmi place scopul definit de ei şi ideea de gardă în sine. Ei spun că pe lângă multă vorbărie este nevoie şi de multă sinceritate. Nu pot să nu observ că nu numai în Ungaria este nevoie de sinceritate, ci şi la noi" a afirmat Csibi Barna.

Potrivit sursei citate, Garda Secuiască ar urma să fie constituită după modelul celei maghiare, de la care va "împrumuta", printre altele, jurământul şi uniforma, pe care le va adapta la specificul secuiesc.

"Am prelua şi salutul lor: «Să dea Domnul viitor mai frumos!», precum şi steagurile arpadiene cu dungi albe şi roşii. În cazul nostru, are prioritate lupta pentru a conştientiza în rândul populaţiei apartenenţa la secuime. Ştiu că există UDMR, CNS şi alte asociaţii ale maghiarilor din România, dar niciuna nu face nimic. Garda Secuiască ar trăi şi ar munci pentru naţie, pentru popor", a explicat Csibi Barna.

El a mai spus că Garda Secuiască ar mai putea derula activităţi de genul: restaurarea mormintelor eroilor maghiari sau de donare de sânge, spre exemplu.

Csibi este ferm convins că, dacă se va ocupa în mod onest de organizarea acestei asociaţii, nici românii şi nici autorităţile nu-i vor privi iniţiativa cu reticenţă.