- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (11.07.2018, 18:26)
- Departamentul Social - Mediafax
Corina Corbu, achitată în dosarul Gabrielei Bârsan, a fost numită şefă la Secţia Contencios a ÎCCJ
Secţia pentru judecători a CSM a decis, miercuri, să înainteze către preşedintele României propunerea de numire a Corinei Corbu în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ din cadrul ÎCCJ. Corbu a fost achitată definitiv, în mai, în dosarul judecătoarei Gabriela Bârsan.

Corina Corbu, achitată în dosarul Gabrielei Bârsan, a fost numită şefă la Secţia Contencios a ÎCCJ
"Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a doamnei judecător Corina-Alina Corbu, pe o perioadă de 3 ani", se arată în ordinea de zi soluţionată a şedinţei Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Hotărârea a fost luată cu şase voturi pentru, patru împotrivă, un vot fiind nul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, în luna mai, definitiv, achitarea fostei preşedinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, judecătoarea Gabriela Bârsan, şi a altor trei magistraţi de la instanţa supremă, în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA. Instanţa supremă a menţinut, practic, sentinţa dată în primă instanţă, acum doi ani, de achitare a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de către procurorii DNA de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, mărturia mincinoasă, spălare de bani, favorizarea făptuitorului sau cumpărare de influenţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe