Potrivit şefului statului, modernizarea „rapidă şi temeinică” a SRI a fost posibilă pentru că nu a putut fi influenţată, prin numiri, de oameni politici, de partide.
Băsescu a subliniat că, din 2004, de când este preşedinte, nu a acceptat niciun fel de intervenţie în numirile la nivel judeţean sau central în serviciu.
„Domnul Maior vă poate confirma că niciodată nu i-am cerut nici măcar numirea unui ofiţer undeva într-un judeţ sau altul, darămite să-i cer vreodată numirea unei şef de secţie sau a unui om din conducerea serviciului”, a spus el.
Preşedintele a opinat că oamenii politici ar putea să privească la evoluţia pozitivă a unui serviciu mare, în condiţiile în care nu şi-au exercitat influenţa asupra numirilor la nivelul acestuia.
„Îi mulţumesc domnului Maior că a rezistat la orice fel de încercare de a se influenţa din afara serviciului numirile”, a mai spus Băsescu.