Prima pagină » Social » Cursa Tarom Atena – Bucureşti a avut o întârziere de de 15 ore

Cursa Tarom Atena – Bucureşti a avut o întârziere de de 15 ore

Un avion Tarom cu 87 de pasageri la bord, care trebuia să efectueze o cursă pe ruta Atena - Bucureşti, nu a putut decola, duminică seara, din cauza unei defecţiuni, iar şase călători se aflau încă, luni în jurul orei 13:30, pe aeroportul din Grecia.
Cursa Tarom Atena - Bucureşti a avut o întârziere de de 15 ore
20 aug. 2007, 14:36, Social

Cei şase pasageri aşteaptă să fie îmbarcaţi la alte curse sau să plece cu aeronava iniţială, după repararea aparatului.

"Piloţii aeronavei Tarom Boeing 737, care trebuia să decoleze duminică la ora 21:05 de pe aeroportul din Atena au luat decizia să rămână la sol, după verificările de rutină, din cauza unei defecţiuni la unul dintre sistemele hidraulice. Întrucât defecţiunea nu a putut fi remediată pe loc, a fost luată decizia de a transporta pasagerii la un hotel din apropierea aeroportului. Astăzi (luni, n.r.) dimineaţă, 25 de pasageri au fost îmbarcaţi către Bucureşti la o cursă Tarom, iar alţii au fost rerutaţi către alte companii", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al operatorului, Mădălin Tudor.

El a precizat că pentru cei şase pasageri rămaşi la Atena nu au mai fost găsite locuri.

"Pentru cei şase, aflaţi în prezent pe aeroportul din Atena, nu am mai găsit locuri şi aşteptăm fie să fie îmbarcaţi în aeronava Tarom după remedierea defecţiunilor, fie să fie direcţionaţi către alte companii aeriene", a mai spus Tudor.

Reprezentantul Tarom a adăugat că pasagerii nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de compensaţii pentru întârziere, deoarece situaţia intră, potrivit prevederilor legale, "în cazuistica forţei majore".