Cornel Buta de la Poli Iaşi are gripă porcină
Jucătorul Cornel Buta de la Politehnica Iaşi a fost diagnosticat cu virusul AH1N1, fiind primul fotbalist din Liga I bolnav de gripă porcină, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele clubului, Cristian Stărică.
Cornel Buta de la Poli Iaşi are gripă porcină (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
"Cornel Buta a fost diagnosticat ca purtător al virusului AH1N1. Jucătorul s-a simţit foarte rău săptămâna trecută şi a făcut un control la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acum, Cornel se simte mult mai bine, dar el rămâne purtător al acestui virus. Ţinând cont că alţi şase jucători au acuzat stări febrile şi că au stat împreună cu Buta în cantonament, s-ar putea ca şi ei să se fi infectat cu acelaşi virus", a spus Cristian Stărică.
Oficialul ieşenilor a mai precizat că s-ar putea ca activitatea de gruparea din Dealul Copoului să fie oprită pentru o perioadă de şapte zile: "Ţinând cont că şi o parte dintre angajaţi au acuzat stări febrile, am trimis o adresă la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, prin care le-am prezentat care este situaţia. S-ar putea ca pentru o perioadă de şapte zile să fim nevoiţi să întrerupem activitatea de la club. Rămâne să vedem ce decizi vor lua cei de la DSP".
Buta a evoluat ultima oară într-un meci oficial la 1 noiembrie, în întâlnirea cu Dinamo, disputată la Iaşi, în etapa a XII-a Ligii I. Buta a intrat pe teren în minutul 65, în locul lui Adrian Ilie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Ceilalţi şase jucători suspecţi de gripă porcină sunt Cristian Constantin, Stojan Ignatov, Adrian Ilie, Ibrahima Balde, Bogdan Străuţ şi Viorel Frunză, dintre aceştia primii trei fiind pe teren la partida cu Gaz Metan, disputată, vineri, la Mediaş, în etapa a XIII-a a Ligii I.
Liga I este întreruptă până 20 noiembrie, deoarece echipa naţională va disputa, sâmbătă, la Varşovia, un amical cu reprezentativa Poloniei.
Săptămâna viitoare, marţi, miercuri şi joi, sunt programate meciurile din sferturile de finală ale Cupei României. Poli Iaşi are programat următorul meci în Liga I la 20 noiembrie, cu Pandurii Târgu Jiu, pe teren propriu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria